Justiţia norvegiană a respins marţi cererea de eliberare condiţionată formulată de Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din iulie 2011 soldate cu 77 de morţi, care se află în detenţie de zece ani, transmit AFP şi DPA, potrivit Agerpres.
Tribunalul districtual din Telemark, întrunit la penitenciarul de maximă securitate Skien (130 de kilometri sud-vest de Oslo) unde Breivik este închis după ce a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, a analizat timp de două săptămâni dacă autorul atacurilor continuă să reprezinte o ameninţare pentru societate.
Judecătorii au dat curs solicitării făcute în urmă cu două săptămâni de procurori, care au cerut menţinerea în detenţie a neonazistului Anders Behring Breivik (42 de ani), justificând că acesta este la fel de periculos ca în urmă cu zece ani şi jumătate, când a ucis 77 de persoane.
''Există un risc evident ca (Breivik) să îşi reia comportamentul care a condus la atacurile teroriste din 22 iulie 2011'', au declarat cei trei judecători care au analizat cererea de eliberare condiţionată.
''Nu se poate presupune ca Breivik să fie totuşi non-violent. Asigurările sale verbale şi cuvântul său de onoare au puţină valoare'', au subliniat judecătorii.
Avocatul lui Breivik, Oystein Storrvik, a anunţat la scurt timp intenţia sa de a face apel - pe care justiţia poate decide să nu îl examineze - şi de a lansa o nouă procedură judiciară contra condiţiilor de detenţie ale clientului său.
La 22 iulie 2011, Anders Behring Breivik - care între timp şi-a schimbat numele în Fjotolf Hansen - a comis un atentat cu o maşină-capcană în zona clădirilor guvernamentale din Oslo, în urma căruia au murit opt oameni. Apoi, el s-a deplasat pe insula Utoya, unde se desfăşura o tabără de vară pentru tineret a Partidului Laburist norvegian, unde a ucis 69 de persoane.
Breivik a solicitat eliberarea condiţionată la zece ani după ce a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, pedeapsă care poate fi prelungită pe termen nelimitat dacă se consideră că deţinutul este o ameninţare continuă pentru societate. El poate solicita o nouă audiere, dar nu mai devreme de 12 luni de la data deciziei judecătoreşti de marţi.
Justiţia norvegiana a respins cererea de eliberare condiţionată a lui Anders Behring Breivik
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

3.944
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
3.944

72
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
72

4.128
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.128

63
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
63

2.771
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.771

46
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
46

73
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
73

7.847
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.847

55
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
55

85
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
85

50
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
50

2.030
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.030

8.286
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.286
















Comentează