Premierul canadian Justin Trudeau a avertizat miercuri că ţara sa ''nu va ceda'' în faţa Chinei, în timp ce cele două ţări trec printr-o criză diplomatică gravă de la arestarea directoarei financiare a companiei chineze Huawei, la începutul lui decembrie, la Vancouver, relatează AFP potrivit Agerpres.
Trudeau a cerut, de asemenea, autorităţilor chineze să manifeste reţinere faţă de manifestanţii din Hong Kong, în timp ce Beijingul a cerut autorităţilor de la Ottawa să înceteze să se amestece în problemele interne chineze.
''Trebuie să recunoaştem că China este o putere în expansiune, care caută tot mai mult să-şi stabilească locul pe scena internaţională'', a declarat Trudeau într-un discurs rostit în faţa Consiliului pentru relaţii internaţionale din Montreal (CORIM), precizând că cetăţenii canadieni vor fi apăraţi mereu precum şi interesele lor.
''De foarte mult timp, tratăm direct şi cu succes cu partenerii mai importanţi. Nu dorim escaladare, dar nici nu vom mai renunţa'', a subliniat Trudeau.
Canada se află într-o dispută diplomatică cu China de la reţinerea în decembrie a directoarei financiare a gigantului chinez din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, Meng Wanzhou, în baza unui mandat de reţinere emis de SUA.
La scurt timp după arestarea lui Meng la Vancouver, China a reţinut doi cetăţeni canadieni, care nu au fost încă eliberaţi. China a blocat de asemenea importurile unor mărfuri canadiene
Justin Trudeau avertizează - Canada 'nu va ceda' în faţa Chinei
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

246
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
246

423
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
423

13
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
13

603
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
603

301
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
301

750
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
750

1.796
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.796

2.199
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.199

1.129
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.129

24
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
24

4.572
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.572

2.902
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.902

103
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
103
















Comentează