În jur de douăzeci de societăţi ale jurnaliştilor (SDJ) din Franţa, printre care AFP, şi-au exprimat luni "sprijinul fără rezerve" pentru jurnaliştii de la Radio France, Mediapart şi France 3, luaţi drept ţintă de liderul partidului stângii radicale Franţa Nesupusă, Jean-Luc Melenchon, informează AFP preluată de Agerpres.
"Condamnăm în modul cel mai ferm cuvintele jignitoare, injurioase şi ameninţătoare ale lui Jean-Luc Melenchon faţă de presă. Aceste atacuri sistematice şi fără fundament nu fac decât să-l dezonoreze pe autorul lor", deplâng organizaţiile într-un comunicat.
După o anchetă a franceinfo cu privire la suspiciunile de suprafacturare din timpul campaniei prezidenţiale din 2017, Franţa Nesupusă a lansat atacuri virulente la adresa jurnaliştilor de la postul de radio, îi califică drept "brute", "mincinoşi şi trişori", ceea ce a determinat grupul Radio France să anunţe sâmbătă depunerea unei plângeri.
Şi sindicatul FO al Radio France a anunţat sâmbătă că va depune plângere împotriva lui Jean -Luc Melenchon, care a criticat deja mass-media în trecut, acuzându-le inclusiv că se află în serviciul puterii în funcţie.
Sindicatul SNJ-CGT al Radio France a condamnat la rândul său, luni, cuvintele "inacceptabile şi periculoase".
În afară de aceste atacuri împotriva franceinfo, Melenchon a denunţat o încălcare a secretului de anchetă asupra conturilor sale de campanie de către site-ul de informaţii online Mediapart, pe care el l-a calificat drept "demn de dispreţ" pentru un articol cu privire la relaţiile sale cu Sophia Chikirou, consiliera lui în probleme de comunicare.
Melenchon a avut săptămâna trecută o nouă altercaţie, cu jurnalista de la France 3, Veronique Gaurel, căreia i-a ironizat accentul, înainte de a-şi cere vineri scuze, explicând că a crezut că jurnalista îşi bate joc de el.
Printre SDJ semnatare ale comunicatului figurează cea a AFP, precum şi cele ale postului de televiziune M6, France 2, TFI 1 sau ale cotidianelor Liberation, Le Parisien, precum şi societăţile de redactori ale săptămânalului Obs, cotidianului le Monde sau a postului de radio Europe 1.
Jurnaliștii francezi condamnă atacurile lui Jean-Luc Melenchon la adresa presei
București
9°C
Articole Similare

8
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
8

14
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
14

1.370
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.370

35
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
35

3.910
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.910

27
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
31

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.436
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.436

68
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
68

174
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
174

2.997
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.997

2.755
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.755
















Comentează