Curtea Constituţională a României va analiza, joi, sesizarea USR asupra Hotărârii privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Anca Dragu a fost schimbată din funcție în momentul în care s-a format o nouă majoritate în Parlament prin coaliția PSD-PNL-UDMR.
Motivele de neconstituţionalitate invocate de USR sunt încălcarea art. 64 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor sunt aleşi pe durata mandatului forurilor legislative.
"Norma constituţională (art. 64) face o distincţie clară între calitatea de preşedinte al unei Camere a Parlamentului şi calitatea de membru în Biroul permanent. Această distincţie iese în evidenţă cu putere din faptul că preşedintele unei Camere a Parlamentului este ales pe perioada întregului mandat al Camerei respective, anume 4 ani, în timp ce membrii Biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. În privinţa calităţii de membru în Biroul permanent al preşedintelui Senatului, această calitate este una subsidiară celei de preşedinte al Senatului. În aceste condiţii, reglementarea care indică posibilitatea revocării membrilor Biroului permanent îi are în vedere pe acei membri care sunt numiţi în această funcţie. Textul constituţional nu îi poate viza pe cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, întrucât ei nu au calitatea de membru în Biroul permanent în mod direct, ci calitatea de preşedinte de Cameră le conferă, de drept, şi calitatea de membru şi preşedinte al Biroului permanent", se arată în textul sesizării.
USR consideră că, în condiţiile în care propunerea de revocare formulată de grupurile parlamentare PNL, PSD şi UDMR este întemeiată exclusiv pe argumentul existenţei unei noi majorităţi, fără a fi indicat niciun motiv de încălcare a regulamentului sau a Constituţiei, Hotărârea Senatului 131 din 23 noiembrie 2021 este neconstituţională, fiind încălcate prevederile art. 64 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la concluziile deciziei CCR 467/2016.
Alte motive invocate sunt încălcarea de principiului supremaţiei legii şi a principiului constituţional al configuraţiei politice a Camerelor Parlamentului.
"Prin principiul configuraţiei politice a Camerelor Parlamentului se înţelege compunerea acestora rezultată din alegeri, pe baza proporţiei pe care grupurile parlamentare o deţin în totalul membrilor Camerei respective. (...) Revocarea preşedintelui Senatului nu poate conduce la pierderea de către grupul parlamentar din care acesta provine a funcţiei de preşedinte, funcţie dobândită în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, precum şi în temeiul principiului configuraţiei politice, principiu de rang constituţional", se motivează în cerere.
USR susţine că Parlamentul a modificat natura mandatului, încălcând art. 2 din Constituţie, care interzice ca un grup de persoane să exercite suveranitatea naţională în nume propriu.
"Revocarea preşedintelui Senatului înainte de expirarea mandatului nu poate fi realizată în conformitate cu Constituţia republicată şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale decât la iniţiativa exclusivă a grupului parlamentar care a susţinut candidatura şi numai pentru abateri grave în exercitarea funcţiei. Schimbarea ulterioară a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al revocării preşedintelui unei Camere parlamentare. (...) Revocarea trebuie să cuprindă criterii stricte, să nu se realizeze în mod arbitrar şi aleatoriu, ci cu respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză şi cu respectarea echilibrului între principiul majorităţii parlamentare şi principiul configuraţiei politice. Spiritul Constituţiei României înclină în sensul existenţei unor garanţii speciale împotriva demiterii nejustificate. (...) Jurisprudenţa Curţii Constituţionale oferă argumente în sensul că Parlamentul nu poate suprima durata unui mandat care este de rang constituţional", se mai explică în sesizarea USR.
La finalul lunii noiembrie, Anca Dragu a fost revocată din funcţie, iar în aceeaşi zi preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost ales la conducerea Senatului.
Judecătorii CCR sunt puși să arbitreze regula de aur a jocului democratic 'majoritatea decide'
București
10°C
Articole Similare

336
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
336

434
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
434

1.370
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
1.370

1.466
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
1.466

2.722
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
2.722

2.786
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
2.786

2.033
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.033

1.250
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
1.250

3.213
Unde ar putea lovi, mai precis, scandalul dintre Grindeanu și Bolojan - Decizia ar urma să fie la Nicușor Dan/ANALIZĂ
3.213

6.214
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
6.214

2.971
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
2.971

1.249
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.249

3.580
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
3.580
















Comentează