Jucătorii echipei Farul Constanţa trebuie să fie foarte pragmatici în returul play-off-ului Superligii de fotbal, pentru a putea să-şi îndeplinească "visul" de a deveni campioni, a afirmat, vineri, antrenorul Gheorghe Hagi, înaintea meciului cu Sepsi OSK.
"Începe returul şi trebuie să fim foarte pragmatici, bineînţeles cu multă ambiţie, cu multă dorinţă de a încerca să fim cei mai buni. Jucăm în deplasare cu un adversar care joacă foarte, foarte bine. O echipă care joacă un fotbal foarte bun, combinativ, o echipă pe care dacă o laşi să joace îţi creează foarte multe probleme. Trebuie să ne impunem, să ne facem jocul nostru, să jucăm foarte bine defensiv, dar să ştim să şi atacăm, şi atunci când nu avem mingea să îi lăsăm adversarului cât mai puţin spaţiu. Sperăm să luăm cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante. Nimic nu e uşor, adversarul e foarte valoros, dar ne dorim să prindem o zi foarte bună şi să ne întoarcem acasă cu un rezultat foarte bun pentru noi. Cu Sepsi am avut meciuri întotdeauna foarte grele, e o echipă construită bine. Au un antrenor care cunoaşte foarte bine campionatul românesc", a declarat Hagi, într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
Tehnicianul consideră că Sepsi OSK are un lot numeros şi valoros şi va putea face faţă oboselii, după partida cu CFR Cluj, de miercuri, din semifinala Cupei României, câştigată cu 3-0.
"Sepsi are un lot foarte bun, destul de numeros, are pe fiecare compartiment jucători foarte buni. De asta au ajuns în play-off. E o echipă care a demonstrat că este foarte puternică, mai ales acasă. Trebuie să fim pregătiţi. Sunt trei puncte importante pentru visul nostru de a câştiga campionatul, pentru că nu există altul. E o altă provocare în faţa noastră. Toată lumea recunoaşte meritele noastre, deşi se vorbeşte foarte puţin despre noi", a mai spus Hagi.
Farul Constanţa va întâlni formaţia Sepsi OSK, sâmbătă, de la ora 21:45, la Sfântu Gheorghe, într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a play-off-ului Superligii.
Jucătorii echipei Farul Constanța trebuie să fie foarte pragmatici în returul Play-off-ului, susține Gheorghe Hagi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

17
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
17

62
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
62

15
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
15

1.493
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.493

46
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
46

47
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
47

1.876
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.876

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

30
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
30

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează