Joe Biden s-a angajat să semneze o serie de ordine executive încă din prima zi a preşedinţiei sale, în timp ce forţele de ordine se mobilizează în Statele Unite în vederea prevenirii oricăror incidente violente cu prilejul ceremoniei de învestire a preşedintelui american de miercuri, 20 ianuarie, informează AFP preluat de agerpres.
Schimbările climatice, pandemia, criza economică, nedreptăţile rasiale şi sociale din Statele Unite "sunt toate crize ce necesită acţiuni urgente", a declarat sâmbătă viitorul său şef de cabinet al liderului de la Casa Albă, Ron Klain, probleme pentru care Joe Biden vrea să acţioneze rapid "pentru a restabili locul Americii în lume".
"Preşedintele ales Biden va acţiona nu doar pentru a repara cele mai grave daune ale administraţiei Trump, ci şi pentru a permite ţării să avanseze", a comentat el, citând în special intenţia acestuia de a reduce SUA în acordul de la Paris privind schimbările climatice.
Între-timp au fost puse în aplicare măsuri masive de securitate la Washington, dar şi în capitalele mai multor state de teama violenţelor ce ar putea fi provocate de susţinători ai preşedintelui Donald Trump în ziua inaugurării.
Provocările cu care se va confrunta Joe Biden sunt numeroase, SUA apropiindu-se de pragul de 400.000 de decese cauzate de COVID-19, epidemie a cărei extindere pare să fi scăpat de sub control, cu peste un milion de noi cazuri noi pe săptămână.
Economia americană a fost grav afectată de pandemie, 10 milioane de locuri de muncă fiind pierdute de la debutul acesteia.
Preşedintele ales Joe Biden a anunţat săptămâna aceasta un nou plan de 1,9 trilioane de dolari care ar trebui să scoată SUA din cea mai gravă criză după cea din anii 1930 şi care va fi urmat în următoarele săptămâni de un plan de investiţii destinate relansării economiei.
Alocaţii pentru familii, fonduri pentru redeschiderea şcolilor, bani pentru accelerarea realizării de teste şi vaccinării, lichidităţi pentru întreprinderile mici sau chiar mai mult ajutor alimentar: măsurile trebuie să răspundă situaţiei de urgenţă şi să împiedice ţara să continue să se scufunde în criză.
Totodată, preşedintele ales intenţionează să extindă moratoriul privind evacuările şi executările silite, impus în contextul pandemiei.
Pentru a accelera imunizarea americanilor, viitorul lider de la Casa Albă se bazează pe centre locale de vaccinare, o cooperare consolidată între guvernul federal şi state şi mai multe campanii de promovare a prevenţiei.
Cel de-al 46-lea preşedinte al SUA va emite un ordin prin care va fi obligatorie purtarea de măşti în spaţii şi zone dependente de statul federal, precum şi în călătoriile între state. O altă măsură ce figurează printre cele douăsprezece ordine executive anunţate este cea de ridicare a interdicţiei de intrare în SUA pentru cetăţeni din mai multe ţări, în principal cu majoritare musulmană, promulgată la doar câteva zile după ce Donald Trump a preluat funcţia de preşedinte în ianuarie 2017.
Recurgerea la ordine executive îi permite noului şef al statului să evite Congresul şi, în special, Senatul, care ar putea fi nevoit să se dedice procedurii de destituire a lui Donald Trump.
Jor Biden promite un set rapid de decrete prezidențiale imediat după ce va prelua funcția de președinte al SUA
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

214
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
214

1.462
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.462

1.021
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.021

1.234
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.234

2.155
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.155

567
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
567

1.253
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.253

1.352
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.352

1.487
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.487

29
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
29

1.099
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.099

471
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
471

1.047
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.047
















Comentează