Grupul farmaceutic Johnson&Johnson a anunţat marţi că a transmis Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) datele medicale în baza cărora doreşte să obţină autorizarea necesară pentru a putea să administreze la adulţi doze de rapel cu vaccinul său monodoză anti-COVID-19, informează AFP, conform AGERPRES.
Datele transmise către FDA includ rezultatele unui studiu clinic potrivit căruia cea de-a doua doză a vaccinului J&J, administrată la circa două luni (56 de zile) după prima inoculare, arată o eficienţă de 94% împotriva cazurilor simptomatice (moderate şi grave) în Statele Unite şi de 100% împotriva cazurilor grave la 14 zile după administrarea celei de-a doua injecţii, a precizat compania farmaceutică americană într-un comunicat.
A doua doză, administrată la şase luni după prima doză, multiplică totodată "de nouă ori" nivelul anticorpilor detectaţi, potrivit unui alt studiu realizat de J&J, şi "de 12 ori" atunci când este administrată la patru săptămâni după rapel.
Vaccinul Johnson&Johnson, care poate fi administrat într-o singură doză sau în două doze, este în general bine tolerat de către pacienţi, au transmis reprezentanţii companiei americane.
La rândul său, FDA a precizat că un comitet de experţi se va reuni în zilele de 14 şi 15 octombrie pentru a analiza cererile de autorizare a dozelor suplimentare pentru vaccinurile anti-COVID-19 dezvoltate de companiile Johnson&Johnson şi Moderna.
Vaccinul monodoză anti-COVID-19 creat de Johnson&Johnson beneficiază din februarie 2021 de o autorizare în regim de urgenţă în Statele Unite, unde a fost administrat unui număr de 15 milioane de persoane, mult mai mic în comparaţie cu numărul americanilor inoculaţi cu vaccinurile cu doză dublă dezvoltate de Pfizer-BioNTech (229,3 milioane de rezidenţi) şi Moderna (152 milioane de rezidenţi)
Statele Unite au autorizat deja cea de-a treia doză a vaccinului Pfizer-BioNTech pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru anumite persoane incluse în grupele de risc din cauza stării lor de sănătate sau a profesiilor care îi expun în mod deosebit în faţa noului coronavirus. Persoanele imunodeprimate pot, de asemenea, să obţină o doză de supra-rapel cu vaccinul Moderna.
Subiectul celei de-a treia doze, aflat în centrul noii strategii vaccinale americane, lansată în septembrie, a reaprins discuţiile despre inegalităţile dintre ţările bogate şi cele sărace, în contextul în care accesul la prima doză a vaccinurilor anti-COVID-19 rămâne încă foarte limitat în anumite regiuni ale lumii, mai ales în Africa.
Johnson&Johnson solicită autorizarea dozei de rapel pentru vaccinul său. Ce arată datele transmise FDA
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.254
Iranul a dat o lovitură atât de puternică încât Europa va intra într-o criză profundă și va dura minim 3-5 ani
2.254

14
Compania care le dă bani angajaților pentru a demisiona. Oferta: peste 14.000 de lire sterline
14

29
Armata SUA anunţă o lovitură "letală" asupra unei ambarcaţiuni cu narcotraficanţi în Oceanul Pacific
29

2.027
Orban le dă liderilor europeni soluția perfectă ca ajutorul de 90 de miliarde de euro să ajungă în Ucraina: 'Puneţi banii pe masă!'
2.027

18
Rusia ar putea interzice sau restricţiona instrumentele AI străine
18

1.108
Zelenski îl provoacă pe Putin. Kievul vrea să pună mâna pe aplicația rusească Max pentru a transmite mesaje civililor
1.108

3.491
Lovituri cu greutate asupra Iranului: Israelul anunţă asasinarea altor doi oficiali iranieni de rang înalt din serviciile de informații
3.491

47
Universitatea Harvard este acuzată din nou de administraţia Trump că a permis dezvoltarea antisemitismului în campusul său
47

37
Autorităţile din Republica Cehă anchetă despre o posibilă "legătură teroristă" după un incendiu la o fabrică de armament
37

944
Americanii bat monedă cu figura lui Trump: apar bani de aur cu chipul președintelui SUA
944

2.029
Decizie de ultim moment: NATO evacuează personalul din Irak; sute de militari mutați în Europa pe fondul războiului cu Iranul
2.029

6.403
Rusia îi propune lui Trump 'big deal': Abandonează Iranul și vrea la schimb Ucraina
6.403

3.929
VIDEO Donald Trump anunță o reuniune de urgență în Situation Room: Americanii pregătesc o mișcare importantă în Orientul Mijlociu
3.929
















Comentează