Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la militarizarea Crimeii anexată din 2014 de Rusia, ceea ce a complicat situaţia din regiunea Mării Negre, informează miercuri publicaţia Ukrainska Pravda potrivit Agerpres.
'Suntem extrem de îngrijoraţi în legătură cu aceasta. Avem mulţi aliaţi, membri ai NATO, la Marea Neagră. Ne aşteptăm să fie menţinut accesul la întreaga suprafaţă a Mării Negre pentru toate statele riverane şi alţi actori comerciali care utilizează această mare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Mării Baltice şi a zonei arctice. Acestea sunt probleme asupra cărora am avut discuţii dificile cu ruşii, precum şi asupra multor altor probleme, în care ei încearcă să intervină dincolo de limitele interesele lor legitime', a afirmat Bolton într-un interviu acordat marţi filialei ucrainene a Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), cu ocazia vizitei întreprinse în Ucraina.
John Bolton a afirmat că Statele Unite au avut 'câteva discuţii foarte sincere' cu Rusia cu privire la controlul armelor şi intenţionează să le continue.
'SUA îşi vor proteja interesele în întreaga lume, precum şi interesele prietenilor şi aliaţilor lor', a asigurat consilierul preşedintelui american.
În acest context, Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că militarizarea Crimeii anexate de către Rusia şi 'proliferarea armelor nucleare în regiunea Mării Negre' reprezintă o provocare pentru ordinea şi securitatea internaţionale.
Într-un comunicat, MAE ucrainean subliniază că 'regimul de la Moscova ameninţă nu doar Ucraina, ci întreaga Europă', conform Ukrainska Pravda.
La 26 august, zece avioane de luptă Su-30SM de generaţia a patra din cadrul forţelor aeriene ale Districtului militar Sud al Rusiei au efectuat exerciţii în Crimeea implicând lansări de rachete de tipul 'aer-aer' împotriva unor ţinte aeriene ale unui inamic imaginar, conform media ruse.
În interviul menţionat, Bolton a spus că SUA sunt dispuse să participe la negocierile cu privire la reglementarea situaţiei din Donbas în aşa-zisul format Normandia (Germania, Franţa, Ucraina, Rusia) dacă va fi necesar, conform Ukrinform.
'Formatul Normandia poate să continue dacă ţările participante doresc. Dacă ele cred că acesta este un mod acceptabil de a se merge mai departe, atunci Statele Unite şi - sunt sigur - Marea Britanie vor fi fericite să participe', a afirmat consilierul preşedintelui Donald Trump, adăugând că autorităţile ucrainene trebuie să decidă singure care este calea cea mai avantajoasă.
Potrivit lui Bolton, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va putea aborda problema participării Washingtonului la formatul de convorbiri Normandia în cadrul preconizatei întâlniri cu Donald Trump în timpul vizitei acestuia la Varşovia (31 august-2 septembrie).
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat luni organizarea unui nou summit în formatul Normandia 'în săptămânile următoare' pentru a face să avanseze procesul de soluţionare a conflictului din Donbas, în estul prorus al Ucrainei, unde armata guvernamentală se confruntă cu rebeli separatişti proruşi, sprijiniţi de Moscova.
John Bolton s-a declarat îngrijorat de militarizarea Crimeei în timpul vizitei în Ucraina
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

116
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
116

21
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
21

508
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
508

1.137
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.137

1.208
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.208

91
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
91

2.612
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.612

1.758
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.758

2.151
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.151

5.225
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.225

1.204
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.204

1.060
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.060

53
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
53
















Comentează