Candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden l-a acuzat joi pe Donald Trump că nu face încă ''nimic'' în lupta împotriva noului coronavirus, care a făcut deja peste 215.000 de morţi în Statele Unite şi chiar l-a afectat pe preşedintele american, relatează AFP preluat de agerpres.
''Suntem într-o situaţie în care avem peste 210.000 de morţi şi ce face el? Nimic. Încă nu poartă mască'', a declarat fostul vicepreşedinte american în direct de pe platoul canalului de televiziune ABC, unde a răspuns la întrebările alegătorilor în acelaşi timp cu rivalul său care s-a adresat de pe un canal concurent.
Dezbaterea virtuală prevăzută iniţial a fost anulată după ce Donald Trump a refuzat să participe şi cei doi candidaţi se adresează în acelaşi timp, pe două canale diferite, la ora 20:00 (miezul nopţii GMT). Preşedintele republican se adresează din Florida pe NBC, în timp ce rivalul său democrat din Pennsylvania pe ABC.
Joe Biden: Trump nu face încă 'nimic' pentru a combate noul coronavirus
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

332
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
332

406
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
406

184
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
184

383
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
383

371
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
371

2.718
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.718

1.396
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.396

1.541
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.541

2.660
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.660

644
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
644

1.360
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.360

1.454
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.454

1.566
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.566
















Comentează