Democraţia este ''un element esenţial pentru viitorul Americilor'', a afirmat miercuri preşedintele SUA, Joe Biden, la deschiderea unui summit regional major cu America Latină, relatează AFP.
''Regiunea noastră este mare şi diversă. Nu suntem întotdeauna de acord cu totul. Dar pentru că suntem democraţii, ne abordăm diferenţele cu respect reciproc şi dialog'', a spus preşedintele Biden, în timp ce acest mare Summit al Americilor este marcat de absenţa anumitor şefi de stat, între care cei din Mexic, Guatemala, Bolivia sau Honduras, informează Agerpres.
Preşedintele mexican Andrés Manuel Lopez Obrador reproşează Casei Albe faptul că au fost excluse Cuba, Nicaragua şi Venezuela.
Executivul american a justificat această alegere prin ''rezerve'' în faţa ''lipsei de spaţiu democratic şi a respectului pentru drepturile omului''.
Joe Biden a salutat de asemenea miercuri lansarea unui ''Parteneriat al Americilor pentru prosperitate economică'' pentru a încuraja o creştere mai favorabilă incluziunii în America Latină.
''Ceea ce este adevărat în Statele Unite este adevărat în fiecare ţară (..)'', a spus democratul, care a criticat deja de mai multe ori ideea conform căreia îmbogăţirea celor mai bogate şi mari companii ar duce automat la cea a tuturor actorilor economici.
Summitul Americilor este menit să evidenţieze dorinţa administraţiei Biden de a relansa şi reînnoi relaţia cu ţările din America Latină, într-un moment în care China investeşte masiv în regiune, notează AFP.
Joe Biden se pregătește de cel mai greu Summit al Americilor: trei state au fost excluse, iar atmosfera este tensionată
București
11°C
Articole Similare

16
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
16

307
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
307

388
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
388

58
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
58

650
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
650

1.437
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.437

1.323
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.323

104
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
104

2.826
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.826

1.872
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.872

2.258
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.258

5.483
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.483

1.232
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.232
















Comentează