Preşedintele american Joe Biden a îndemnat joi să fie "reduse la tăcere" ideile extremiste, rasiste şi care incită la violenţă, cu ocazia unei conferinţe organizate la Casa Albă, informează vineri AFP, conform AGERPRES.
"Nu putem să rămânem tăcuţi. Există unii care susţin că atunci când evocăm (extremismul), noi dezbinăm ţara", a declarat democratul în vârstă de 79 de ani, căruia opoziţia republicană i-a reproşat că adânceşte divizările, după un recent discurs virulent împotriva dreptei radicale.
"Evocând extremismul, noi îl reducem la tăcere, mai degrabă decât să tăcem noi. Tăcerea adânceşte rănile", a spus Biden, care a fost anunţat pe scenă, într-un mod foarte simbolic, de mama unei tinere ucise în timpul unei manifestaţii a adepţilor supremaţiei rasei albe.
Heather Heyer, 32 de ani, a murit în august 2017 la Charlottesville, statul Virginia, când un simpatizant neonazist a intrat cu maşina într-o mulţime de militanţi antirasişti.
Aceştia din urmă protestau împotriva unui marş la care participau sute de membri ai dreptei radicale, o manifestaţie despre care Joe Biden a mai spus joi că îl convinsese să renunţe la retragerea sa din politică şi să se lanseze în cursa pentru Casa Albă.
"Ura nu este niciodată învinsă, ea doar se ascunde şi, dacă îi dai oxigen, iese din ascunzătoarea ei. În aceşti ultimi ani, i s-a dat prea mult oxigen în politică, în mass-media şi pe internet", a spus preşedintele american.
Referitor la acest din urmă aspect, Joe Biden intenţionează să "tragă la răspundere reţelele sociale pentru răspândirea urii şi incitarea la violenţă". El a îndemnat Congresul "să pună capăt imunităţii speciale" de care se bucură reţelele sociale din cauza unei dispoziţii legislative contrare care, spre deosebire de exemplu de cazul editorilor din presă, nu le trage la răspundere pentru conţinuturile publicate.
Chiar dacă Joe Biden şi-a reluat joi apelul la unitate şi la reconciliere pe care îl scandează mandatul său de la bun început, preşedintele american a adoptat cu această ocazie un ton mai virulent, în condiţiile în care se apropie alegerile legislative de la jumătatea mandatului, care vor avea loc peste opt săptămâni.
La 1 septembrie, în Philadelphia, Biden a denunţat, într-un rar atac direct la adresa predecesorului său, "extremismul" lui Donald Trump şi al susţinătorilor acestuia, reproşându-le că zdruncină însuşi "fundamentul" democraţiei americane.
Joe Biden cere să fie 'reduse la tăcere' ideile extremiste şi rasiste. Ce li se pregătește rețelelor sociale
București
6°C
Articole Similare

199
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
199

1.043
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
1.043

5.138
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
5.138

115
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
115

1.107
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.107

936
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
936

1.003
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.003

60
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
60

1.526
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
1.526

780
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
780

1.678
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
1.678

73
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
73

1.029
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
1.029
















Comentează