Jocurile Paralimpice de la Milano-Cortina s-au încheiat - Franţa preia controlul

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-03-2026 12:24

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

După mai bine de zece zile de competiţie, marcate de revenirea controversată a Rusiei sub steagul său, Milano-Cortina a închis, duminică, capitolul Jocurilor Paralimpice şi a predat torţa Franţei, care va organiza competiţia peste patru ani în Alpii francezi, informează AFP, potrivit Agerpres.

În centrul Stadionului Olimpic din Cortina, unde ceremonia de închidere a adus un omagiu "amintirii italiene", cele două vase olimpice instalate la Milano şi Cortina s-au stins, în faţa unui bulgăre gigantic de zăpadă în care erau reprezentate cele două oraşe.

Cu puţin timp înainte, într-un alt act simbolic, drapelul a fost înmânat Franţei de către Andrew Parsons, preşedintele Comitetului Paralimpic Internaţional (IPC), şi preşedinţilor regiunii Provence-Alpi-Coasta de Azur şi Auvergne-Rhone-Alpi, Renaud Muselier şi Fabrice Pannekoucke, marcând predarea torţei.

Cu această ocazie, patru sportivi francezi, schiorii Aurelie Richard şi Arthur Bauchet, şi cei doi purtători de drapel Cecile Hernandez şi Jordan Broisin au fost invitaţi pe scenă, înaintea intonării Marseillezei, după o ultimă zi extenuantă pentru ţara gazdă şi un rezultat sportiv sub aşteptări. Deşi delegaţia îşi propunea un loc în primele patru şi 18 medalii, în cele din urmă a obţinut 12 medalii, asigurându-şi locul şase.

Primul loc în clasament a fost din nou dominat de China (15 medalii de aur, 13 de argint, 16 de bronz), la fel cum s-a întâmplat şi acum patru ani la Beijing, unde puterea sa în sporturile de iarnă a fost din plin demonstrată. China a devansat Statele Unite (13-5-6) şi Rusia (8-1-3), care a revenit sub drapelul şi imnul său pentru prima dată din 2014.

O revenire, parţial oficializată în septembrie anul trecut - odată cu cea a Belarusului -, care a stârnit furie în Ucraina şi în alte ţări europene. Cu toate acestea, nu a dus la incidente majore în Italia, deşi imnul său a fost intonat de opt ori.

În timpul ceremoniei de deschidere din 6 martie, de la Verona, mai multe comitete paralimpice au boicotat evenimentul. Duminică, la conferinţa de presă de închidere, IPC a clarificat că "niciun comitet nu a indicat că nu va participa din motive politice".

Mai multe ţări nu au participat, în special Ucraina, al cărei steag a fost purtat de un voluntar în timpul defilării purtătorilor de drapel de duminică seara.

"Dragi paralimpici, aţi depăşit presiunea, aşteptările şi tensiunile globale pentru a vă concentra în continuare asupra voastră şi a sportului vostru", a declarat şeful IPC, Andrew Parsons, în discursul său final, ale cărui Jocuri s-au confruntat şi cu un context dificil marcat de războiul din Orientul Mijlociu.

România a participat cu doi sportivi, Mihăiţă Papară (para snowboard) şi Andrei-Sorin Popa (para schi alpin).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură13°C
Noros
România
Vânt0km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri