Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a dezvăluit vineri că discuţiile cu starul argentinian al echipei, Lionel Messi, decurg bine şi că va avea o întâlnire şi cu antrenorul Ronald Koeman pentru a se decide în privinţa viitorului acestuia pe banca tehnică, scrie DPA.
Contractul lui Messi cu gruparea catalană expiră la finalul lui iunie, însă clubul speră să-l păstreze pe Camp Nou.
''Discuţiile privind un nou contract pentru Messi decurg bine, întreaga conducere este implicată în negocieri, sperăm să-i oferim o sumă motivantă pe care jucătorul o va accepta. Relaţiile dintre jucător şi club sunt foarte bune, Messi iubeşte Barcelona. Ne dorim mult ca el să continue aici, sperăm să accepte'', a spus Laporta.
El a menţionat că intenţia conducerii este de a îmbunătăţi nivelul echipei fiind aşteptate semnăturile fundaşului Eric Garcia şi atacantului Sergio
Aguero, care se află la final de contract cu Manchester City.
Cât priveşte situaţia antrenorului Koeman, Laporte a spus că apreciază foarte mult experienţa acestuia şi toată munca pe care a depus-o la clubul blaugrana, însă se va face o analiză amănunţită a activităţii acestuia, vor avea loc discuţii şi se va lua o decizie probabil până la finele lui iunie.
De la debutul sezonului 2020/2021, Leo Messi a disputat 47 de meciuri pentru gruparea "blaugrana" în toate competiţiile, adunând în total 4.192 de minute de joc, el înscriind 30 de goluri în 35 de apariţii în La Liga.
În vârstă de 33 ani, Lionel Messi îşi va încheia pe 30 iunie contractul cu FC Barcelona, de care a intenţionat să se despartă în vara anului trecut, înainte de a decide să-şi respecte angajamentul.
FC Barcelona a încheiat campionatul pe locul 3.
Joan Laporta, preşedintele FC Barcelona este încrezător în discuțiile cu Lionel Messi în privința viitorului său
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Novak Djokovici nu se gândește la retragere: 'Vreau să continui' și după JO 2028
26

15
SC Miercurea Ciuc a câştigat derbyul Harghitei cu ACSH Gheorgheni
15

33
Biatlon: Rezultatele autopsiei norvegianului Sivert Bakken sunt aşteptate în martie
33

57
U-BT Cluj-Napoca încheie anul 2025 cu o victorie dramatică în fața lui Śląsk Wrocław
57

29
Mijlocaşul bosniac Miralem Pjanic şi-a anunţat retragerea din activitate la 35 de ani
29

1.957
Se pregătește un adevărat cutremur în fotbal: cum va schimba jocul noua regulă propusă de șeful FIFA
1.957

22
Tunisia şi Tanzania s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni
22

19
FC Hermannstadt s-a despărţit de fundaşul luxemburghez Vahid Selimovic
19

9
Atacantul Samy Merheg va evolua pentru Sporting Braga
9

29
Roberto Baggio propune o reformă pentru fotbalul italian: accent pe tineri și limitarea străinilor
29

8
La final de an, jucători ai lui Espanyol Barcelona au vizitat două spitale de copii
8

28
Liverpool s-a despărţit de secundul responsabil de fazele fixe
28

42
Espanyol Barcelona anunţă măsuri sporite de securitate pentru derby-ul catalan cu FC Barcelona
42

















Comentează