Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 07-03-2026 08:17

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, vineri, după ce s-a impus cu 0-6, 6-2, 7-5 în faţa australiencei Maya Joint, cap de serie numărul 29, conform Agerpres.

Jaqueline Cristian (27 ani, 35 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 19 minute de joc.

Românca a revenit după un prim set cedat la zero, câştigând clar actul secund (6-2), după care în decisiv a avut 4-2, însă Joint a întors scorul şi a condus cu 5-4, ratând trei mingi de meci. Jaqueline Cristian a găsit resurse să treacă peste acest moment şi s-a impus cu 7-5.

Joint (19 ani, 29 WTA) câştigase singura lor confruntare anterioară, anul trecut, în finala de la Rabat, cu 6-3, 6-2.

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 61.865 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe belarusa Arina Sabalenka, numărul unu mondial, care a învins-o pe japoneza Himeno Sakatsume cu 6-4, 6-2. Aceasta va fi prima confruntare dintre Cristian şi Sabalenka (27 ani).

Tot vineri, Sorana Cîrstea a trecut de rusoaica Diana Şnaider, cap de serie numărul 21, cu 6-2, 7-6 (7/0), iar următoarea sa adversară va fi cehoaica Linda Noskova, cap de serie numărul 14, victorioasă cu 6-3, 6-3 în confruntarea cu Jessica Bouzas Maneiro (Spania).

La dublu, Sorana Cîrstea şi elveţianca Belinda Bencic au fost întrecute în primul tur de chinezoaicele Yifan Xu/Zhaoxuan Yang, cu 6-3, 6-0, în doar 51 de minute.

În alt meci, Gabriela Ruse şi britanica Emma Răducanu au fost învinse de cuplul Katerina Siniakova (Cehia)/Taylor Townsend (SUA), cap de serie numărul trei, cu 6-2, 7-5, după o oră şi 27 de minute.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură4°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri