Oraşul Tokyo va recunoaşte parteneriatele între persoane de acelaşi sex începând cu luna noiembrie, după ce va revizui reglementările în vigoare, devenind astfel cel mai mare oraş din Japonia care iniţiază un astfel de demers, au anunţat miercuri responsabili locali, potrivit AFP.
Japonia este singura ţară din Grupul celor Şapte (G7) care nu recunoaşte parteneriatele între persoane de acelaşi sex, iar potrivit Constituţiei sale, ''căsătoria nu poate avea loc decât prin consimţământul mutual al ambelor sexe''.
Cu toate acestea, în ultimii ani, colectivităţi locale de pe teritoriul ţării au implementat măsuri pentru recunoaşterea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex, deşi această recunoaştere nu conferă drepturi similare căsătoriei din punct de vedere legal.
''Am strâns opinii din partea publicului în aceste ultime două luni şi am ascultat opinii (ale cuplurilor de acelaşi sex) care au spus că vor să fie recunoscute ca parteneri'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului de la Tokyo.
Guvernul metropolitan din Tokyo preconizează să solicite legiuitorilor locali să aprobe revizuirea unei ordonanţe locale luna viitoare, apoi să înceapă acceptarea cererilor pentru certificate începând din octombrie şi de a le emite în noiembrie.
Oraşul preconizează să ofere diferite servicii disponibile în prezent cuplurilor căsătorite şi celor care dispun de acest certificat de parteneriat, printre care şi accesul la locuinţe administrate de municipalitate, a precizat purtătorul de cuvânt.
În 2015, cartierul Shibuya din capitală a devenit primul din Japonia care a început să emită certificate simbolice de ''parteneriat'' cuplurilor de acelaşi sex.
Numeroase alte comunităţi le-au urmat exemplul şi, potrivit activiştilor din domeniu, peste 200 de municipalităţi recunosc în prezent parteneriatele între persoane de acelaşi sex, acordând cuplurilor drepturi precum posibilitatea de a-şi vizita partenerul la spital sau de a închiria împreună o proprietate.
Anul trecut, un tribunal din Sapporo (în nordul Japoniei) a emis o decizie istorică declarând că nerecunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în Japonia este neconstituţională, fapt salutat drept o victorie importantă de către asociaţiile din domeniu.
Prim-ministrul japonez Fumio Kishida s-a arătat cu toate acestea prudent în ceea ce priveşte posibilitatea de a aduce modificări legislative la nivel naţional în scopul recunoaşterii parteneriatelor între persoane de acelaşi sex.
În Asia, doar Taiwanul a legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex în 2019.
Japonia va recunoaşte parteneriatele între persoane de acelaşi sex din noiembrie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
6

4
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
4

7
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
7

6
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
6

9
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
9

14
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
14

12
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
12

2.735
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.735

3.885
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.885

278
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
278

6.799
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.799

96
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
96

7.159
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.159
















Comentează