O cantitate mai mare de carne provenită de la porcii din rasa Mangaliţa este consumată peste hotare decât în Ungaria, aproximativ 70% din carnea de acest fel produsă în această ţară fiind exportată spre state din America şi Asia, în special în Japonia, potrivit Asociaţiei crescătorilor de porci Mangaliţa din Ungaria, informează portalul Budapest Business Journal, potrivit Agerpres.
În Japonia, carnea provenită de la porcii din rasa Mangaliţa se găseşte în restaurantele de lux. Conţinutul ridicat de grăsime al acestei rase de porci este motivul pentru care carnea lor este atât de apreciată în străinătate.
Asociaţia crescătorilor de porci Mangaliţa din Ungaria a explicat că doar 30% din carne produsă rămâne în Ungaria şi de acea încearcă să crească popularitatea acestei rase în interiorul Ungariei, de exemplu prin promovarea consumului de carne de porc Mangaliţa cu ajutorul caravanelor alimentare.
"În cazul rasei Mangaliţa raportul dintre carne şi grăsime este invers proporţional comparativ cu alte rase de porci: 30% carne şi 70% grăsime. Deşi consumatorii ungari iubesc să gătească bacon sau să mănânce pâine cu untură, nu le place carnea grasă. Pe de altă parte, doar cele mai scumpe restaurante din lume oferă carne de porc Mangaliţa, iar spaniolii o cumpără pentru cel mai scump jambon", spune Attila Veégh, responsabil pentru comunicare la Asociaţia crescătorilor de porci Mangaliţa din Ungaria.
Porcii din rasa Mangaliţa reprezintă doar 2% din totalul porcilor din Ungaria, fiind implicaţi aproximativ 200 de crescători. Majoritatea dintre ei intenţionează să exporte carnea produsă, iar cantitatea care rămâne în Ungaria este de obicei procesată în produse precum cârnaţi, salam sau bacon
Japonezii mănâncă mai multă carne de porc din rasa Mangaliţa decât ungurii
București
9°C
Articole Similare

2
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
2

20
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
20

914
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
914

18
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
18

29
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
29

1.842
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
1.842

22
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
22

1.478
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.478

136
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
136

1.845
România are un nou proiect de țară. Mugur Isărescu: "Vom intra într-un alt proiect, adoptarea euro"
1.845

22
Livrările Tesla, sub așteptările analiștilor de pe Wall Street în primul trimestru din 2026
22

1.612
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.612

23
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană: Intervenţiile statului asupra preţurilor periclitează investiţiile
23
















Comentează