Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a precizat, vineri, pe Twitter, că nu este implicată în judecarea cazului româncei Simona Halep, care a fost testată pozitiv la un control antidoping la US Open, în 2022.
"ITF nu are nicio implicare în desfăşurarea acestui caz, deoarece Programul Antidoping în Tenis este condus şi aplicat de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), în numele ATP, WTA, ITF şi al turneelor de Grand Slam", se arată în comunicat, conform Agerpres.
La rândul său, ITIA a precizat că procedura este ''în curs'' în acest caz, în conformitate cu Codul Antidoping Mondial, precizează Reuters.
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, la 21 octombrie 2022, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la roxadustat, o substanţă interzisă clasificată ca eritropoietină (EPO) în regulamentele Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA).
Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP) de către Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA) şi riscă până la patru ani de suspendare.
Halep a fost testată pozitiv la US Open 2022, acolo unde românca a fost învinsă în primul tur de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.
Halep a negat de la început că ar fi utilizat conştient vreodată o substanţă interzisă, iar joi, într-un interviu acordat platformei Tennis Majors, a afirmat că a fost victima unei "contaminări a unuia dintre suplimentele sale alimentare".
''ITF a cerut ca audierea din 24 martie să fie anulată. Nu am fost de acord, deoarece regula spune că un jucător care este suspendat provizoriu are dreptul să fie audiat de urgenţă. Totul durează prea mult. Am cerut ITF să îmi fie ridicată suspendarea pentru a putea juca şi am fost refuzată'', a mai spus Simona Halep, care a adăugat că a efectuate zece teste antidoping de la depistarea sa pozitivă şi toate au fost negative.
O nouă audiere ar putea avea loc "pe 28 mai", iar Simona Halep şi-a exprimat nerăbdarea: "Nu cer tratament special. Vreau doar să fiu judecată: cât mai trebuie să aştept?".
ITF a precizat că nu este implicată în cazul Simonei Halep
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

37
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți
37

49
Acuzaţii de spionaj înaintea barajului de calificare la CM dintre Bosnia şi Italia. Un soldat italian la antrenament.
49

86
Cine transmite România - Slovacia. Meci amical după ratarea prezenței la Cupa Mondială de fotbal
86

35
După ce a ratat ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, naţionala României joacă un meci amical cu Slovacia. În absenţa selecţionerului Mircea Lucescu, tricolorii vor fi conduşi de secundul Ionel Gane
35

26
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
26

33
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
33

71
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
71

43
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
43

29
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
29

23
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
23

36
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
36

24
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
24

3.646
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.646
















Comentează