Italianul Antonio Urso a fost ales în funcţia de secretar general al Federaţiei internaţionale de haltere (IWF), învingându-l la o diferenţă de un singur vot (64 la 63) pe contracandidatul său, peruanul Jose Quinones, cu ocazia repetării votului pentru această funcţie, a anunţat această organizaţie, citată de EFE, potrivit Agerpres.
Primul vot a avut loc sâmbăta trecută, iar Quinones a fost declarat câştigător în mod neregulamentar, pentru că normele IWF cer o majoritate absolută, iar oficialul peruan obţinuse doar o majoritate simplă.
Quinones a primit atunci 68 de voturi, Urso 60 de voturi, iar al treilea candidat, iranianul Ali Moradi, a obţinut 16 voturi. Majoritatea absolută a acestor 114 voturi ar fi fost 73.
IWF a precizat că a fost vorba de o "eroare umană" şi a convocat noi alegeri pentru joi, între Quinones şi Urso, cei care au primit cele mai multe voturi.
Noul vot pentru alegerea secretarului general a fost efectuat electronic şi doar membrii IWF care au participat fizic sau online la adunarea organizaţiei, desfăşurată la Tirana în urmă cu o săptămână, au putut vota.
"Este începutul unei noi ere în IWF", a declarat după victorie Antonio Urso, considerat un reformator în cadrul federaţiei.
IWF se afla într-o situaţie interimară din 2020, când a demisionat ungurul Tamas Ajan, care în urmă cu două săptămâni a fost suspendat pe viaţă de Tribunalul de Arbitraj pentru Sport, împreună cu Nicu Vlad, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Haltere, pentru implicarea lor în cazuri de dopaj.
Sâmbăta trecută, irakianul Mohamed Jaloud a fost votat în funcţia de preşedinte al IWF, impunând-se în faţa altor zece candidaţi, după o procedură afectată de revendicări şi dispute verbale. Federaţia internaţională de haltere a ajuns să aibă trei preşedinţi diferiţi în cinci zile.
Noul consiliu de administraţie este un amestec de lideri din vremea lui Aján şi figuri noi, însă procesul de reformă din cadrul federaţiei nu îndeplineşte încă standardele pe care CIO le cere IWF pentru a menţine halterele la Jocurile Olimpice. De altfel, acest sport nu este inclus în programul JO 2028 de la Los Angeles, în aşteptarea reformelor necesare.
Italianul Antonio Urso este noul secretar general al Federaţiei internaţionale (IWF)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

63
Atletico Madrid a învins Barcelona chiar pe Camp Nou, 2-0, cu Istvan Kovacs la centru
63

50
Campioana Europei a învins-o pe Liverpool în sferturilor Ligii Campionilor
50

71
VIDEO Momente de reculegere în Liga Campionilor, Europa League și Rusia în memoria lui Mircea Lucescu
71

146
FOTO Edi Iordănescu, 'o poză cât o mie de cuvinte': 'CEI MAI MARI. Doi s-au dus… şi parcă erau nemuritori'
146

69
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Linz, după numai 21 de minute
69

32
De pe locul 12 în lume, Bernadette Szocs și Edi Ionescu se gândesc deja la Jocurile Olimpice
32

6.297
Care ar fi fost adevărata cauză a morții lui Mircea Lucescu
6.297

85
Moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu la Sporting Braga – Betis Sevilla în Europa League
85

57
România, eşec la scor cu multipla campioană Norvegia, în penultimul meci din EHF Euro Cup
57

77
Zi de doliu local în memoria lui Mircea Lucescu: decizia luată în municipiul Hunedoara, pe 10 aprilie
77

9.516
UPDATE VIDEO Funeraliile lui Mircea Lucescu. Sute de oameni și-au luat adio. Sicriul cu trupul fostului selecționer al României a fost depus la Arena Națională
9.516

61
România, învinsă de Letonia (2-0), în Cupa Billie Jean King
61

75
Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la Linz
75
















Comentează