Parlamentul italian a decis joi să suprime pensiile pentru aleşii condamnaţi pentru crime grave sau care au adus atingere imaginii instituţiei. Măsura va intra în vigoare în următoarele două luni, informează AFP.
"Acesta este un puternic semnal de moralizare" a politicii, a comentat, pe Twitter, Laura Boldrini, preşedinta Camerei Deputaţilor.
Preşedinţii celor două camere ale parlamentului italian, Laura Boldrini şi Pietro Grasso, sunt cei care au elaborat această propunere, menită să suprime pensiile pentru foştii parlamentari condamnaţi la pedepse mai mari de doi ani de închisoare, pentru asociere cu mafia, terorism sau pentru atingere adusă administraţiei publice.
Chiar dacă toţi responsabilii politici s-au pronunţat în favoarea unei asemenea măsuri, unii o consideră insuficientă şi cer pur şi simplu anularea sistemului de pensii speciale pentru aleşi.
Alţii estimează că măsura ar fi trebuit să facă obiectul unei veritabile legi, nu să ţină de o decizie internă a parlamentului.
Spre deosebire de pensiile altor cetăţeni italieni, "rentele" aleşilor nu sunt acordate de sistemul de securitate socială, ci de parlament. Aceste pensii speciale nu suportă comparaţie cu modestele cotizaţii plătite de aleşi în timpul mandatului lor.AGERPRES
Italia: Parlamentarii condamnaţi vor fi privaţi de pensie
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

296
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
296

370
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
370

352
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
352

305
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
305

82
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
82

563
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
563

47
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
47

1.008
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.008

499
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
499

808
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
808

1.578
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.578

1.499
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.499

782
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
782
















Comentează