Guvernul italian a aprobat marţi o hotărâre prin care se stabileşte un venit minim garantat începând de la 1 ianuarie 2018, informează DPA şi Xinhua, potrivit Agerpres.
Venitul garantat este de maximum 490 de euro pe lună, acordat familiilor cu peste cinci membri. Au prioritate familiile cu copii minori, femeile gravide şi şomerii în vârstă de peste 50 de ani.
Sunt eligibile familiile cu venituri sub 6000 de euro pe an şi proprietăţi cu valoare totală sub 20.000 de euro.
Venitul minim se acordă timp de maximum 18 luni. Noua formă, denumită venit de incluziune (REI), va înlocui sprijinul pentru incluziune activă (SIA), un ajutor social în vigoare din septembrie 2016. REI va fi putea fi acordat celor care realizează venituri din muncă, însă nu este compatibil cu niciun tip de ajutor de şomaj.
Conform unui agenţiei de presă italiene ANSA, preluată de Xinhua, de noua măsură anti-sărăcie vor beneficia aproximativ 400.000 de familii sau 1,8 milioane de oameni.
Numărul familiilor sărace din Italia a crescut mult de la începutul crizei financiare din 2008. Faţă de 7,3% săraci în 2009, s-a ajuns în 2014 la 11,6%, când media în Uniunea Europeană era de 8,9%, potrivit unui raport al Comisiei Europene din iulie anul acesta. În 2016, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, trăiau în sărăcie absolută 1,6 milioane de familii, cu un total de 4,7 milioane de membri, adică 7,9% din populaţia de 60 de milioane a Italiei.
Italia introduce venitul minim garantat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

26
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
26

632
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
632

1.901
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
1.901

31
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
31

2.532
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.532

1.903
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.903

129
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
129

89
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
89

3.724
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.724

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.549
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.549

206
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
206

5.881
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.881
















Comentează