Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea va deschide un nou punct de lucru în comuna Buneşti, cu ieşire la Drumul Naţional 67, pentru a reduce timpii de răspuns la solicitări, au anunţat, joi reprezentanţii instituţiei potrivit Agerpres
Potrivit sursei citate, noul punct de lucru a fost construit cu finanţare de la Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, intervenţia în cadrul acestuia fiind asigurată de două echipaje, dintre care unul SMURD, care au fost aduse de la Băile Govora.
"Intervenţia în cadrul punctului de lucru de la Buneşti, sat Buneşti, va fi asigurată de două echipaje mutate de la Garda Băile Govora. Menţionăm că aceasta va avea în continuare atribuţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, pe partea de stingere, în vechiul sediu rămânând o autospecială cu echipajul aferent care va asigura permanenţa. Prin această măsură s-a urmărit eficientizarea intervenţiilor, prin micşorarea timpilor de răspuns la solicitări", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.
Deschiderea noului punct de lucru al ISU Vâlcea va avea loc vineri în prezenţa conducerii instituţiei, precum şi a reprezentanţilor judeţului.
ISU va deschide un punct de lucru şi în comuna Buneşti, pe DN 67, pentru eficientizarea intervenţiilor
București
10°C
Articole Similare

7
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
7

25
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
25

920
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
920

2.181
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
2.181

60
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
60

3.197
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.197

49
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
49

1.289
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.289

65
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
65

80
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
80

5.600
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
5.600

3.503
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
3.503

1.544
FOTO Alertă în Iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.544
















Comentează