Un oficial israelian a declarat vineri că ţara sa va discuta cu Statele Unite o informaţie din presă potrivit căreia ar putea fi redusă forţa de menţinere a păcii din peninsula egipteană Sinai, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cotidianul Wall Street Journal a scris joi că secretarul american Mark Esper insistă să retragă o parte din militarii americani din forţa internaţională din Sinai. Publicaţia susţine că informaţia provine de la foşti şi actuali oficiali din SUA.
Misiunea de observare şi forţa multinaţională (MFO) condusă de Statele Unite este prezentă în Sinai încă de la începutul anilor 1980, după acordul de pace încheiat de Israel şi Egipt în 1979. În prezent, în peninsula deşertică au loc ciocniri între forţele guvernamentale egiptene şi insurgenţi islamişti.
Solicitat de un post de radio din Tel Aviv să comenteze afirmaţiile din Wall Street Journal, ministrul israelian al energiei, Yuval Steinitz, a răspuns că "forţa internaţională din Sinai este importantă şi participarea americană la aceasta este importantă". "Cu siguranţă, problema va fi ridicată între noi şi americani", a adăugat oficialul, care face parte din cabinetul de securitate condus de premierul Benjamin Netanyahu.
Ambasadele americană şi egipteană şi birou MFO din Israel nu au răspuns imediat la întrebările Reuters despre subiect.
Conform site-ului web al MFO, forţa dispune de 1156 de militari - dintre care 445 americani - din 13 ţări şi acoperă un teritoriu de peste 10.000 de kilometri pătraţi. Efectivele MFO au scăzut cu peste 30% începând din 2015. În aceeaşi perioadă, Israelul a acceptat să nu forţeze demilitarizarea peninsulei Sinai, pentru a permite Egiptului să desfăşoare operaţiuni de căutare a insurgenţilor, în special în nord, unde au loc frecvent atacuri de amploare redusă.
Egiptul consideră că MFO reprezintă o componentă a relaţiei cu Israelul, de pe urma căreia a beneficiat de ajutoare militare americane în valoare de miliarde de dolari. Sumele au făcut mai uşor de acceptat pentru guvernanţii de la Cairo atât resentimentele egiptenilor faţă de israelieni, cât şi demilitarizarea peninsulei Sinai, impusă de forţe străine pe teritoriul ţării.
Pentru Israel, MFO oferă siguranţă strategică; actualul preşedinte al Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a răsturnat în 2013 un guvern islamist ostil israelienilor, rezultat din alegeri.
Israelul va discuta cu SUA reducerea forţei de menţinere a păcii din Sinai
București
9°C
Articole Similare

61
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
61

988
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
988

106
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
106

1.501
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.501

581
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
581

51
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
51

1.564
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.564

2.962
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.962

1.577
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.577

383
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
383

573
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
573

456
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
456

5.821
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
5.821
















Comentează