Israelul a afirmat marţi că speră într-un "început" al normalizării relaţiilor cu Arabia Saudită cu ocazia vizitei de la sfârşitul săptămânii a preşedintelui american, Joe Biden, în această monarhie arabă din Golf şi putere regională, notează AFP preluat de agerpres.
Preşedintele american urmează să efectueze o vizită în Israel şi în Teritoriile palestiniene de miercuri până vineri după-amiază, apoi să facă un zbor direct fără precedent între Israel şi Arabia Saudită, ţară care nu recunoaşte oficial existenţa statului evreu.
"Faptul că preşedintele Biden zboară direct în Arabia Saudită rezumă dinamica ultimelor luni. Există o relaţie delicată, fragilă şi nouă în multe privinţe. Noi sperăm şi acţionăm astfel încât aceştia să fie primii paşi, de început, ai unui proces de normalizare", a declarat presei un responsabil israelian cu rang înalt.
"Nu ne putem imagina viitorul Orientului Mijlociu fără normalizarea relaţiilor dintre Israel şi toţi vecinii săi, inclusiv Arabia Saudită", a adăugat acest responsabil sub protecţia anonimatului.
Israelul, care a semnat tratate de pace cu Egiptul (1979) şi Iordania (1994), doi vecini arabi, şi-a normalizat relaţiile în 2020 cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc şi, în 2021, cu Sudanul în cadrul Acordurilor Abraham.
În acelaşi an, premierul israelian de atunci, Benjamin Netanyahu, potrivit surselor israeliene de la acea vreme, a efectuat o vizită în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman.
"Nu voi comenta dacă avem sau nu discuţii în culise cu saudiţii (...), dar avem interese comune care au legătură cu Iranul", a declarat recent Yair Lapid, actualul premier israelian.
În ultimele săptămâni, responsabili israelieni au sugerat că unele măsuri ar putea fi anunţate de Joe Biden în cursul vizitei sale în regatul saudit, principalul rival regional al Iranului, ţară inamică a Israelului.
Israelul şi Arabia Saudită ar putea, de exemplu, să regularizeze situaţia a două mici insule strategice din Marea Roşie, returnate de Egipt Arabiei Saudite în 2017.
Tiran şi Sanafir permit controlul accesului în portul israelian Eilat şi, ca atare, Israelul trebuie să dea undă verde oricărei modificări a statutului acestor insuliţe, aşa cum prevede acordul de pace din 1979 dintre Egipt şi statul evreu.
O altă posibilitate: crearea unor zboruri directe între Israel şi Arabia Saudită pentru a facilita accesul la pelerinajul de la Mecca pentru musulmanii din Israel, mai scrie AFP.
Israelul speră un 'început' al normalizării relaţiilor cu Riadul cu prilejul vizitei preşedintelui Biden
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

460
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
460

844
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
844

1.346
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.346

3.464
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
3.464

922
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
922

776
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
776

45
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
45

3.049
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.049

2.976
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.976

137
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
137

1.740
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.740

110
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
110

4.278
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.278
















Comentează