Israelul a anunţat luni seară iminenta renunţare la obligaţia de a purta mască în locurile publice închise, una din ultimele măsuri în vigoare în statul evreu în cadrul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, notează AFP, potrivit Agerpres.
"Obligaţia de a purta mască este anulată cu începere de marţi, 15 iunie", a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
La începutul lui iunie, Israelul a relaxat restricţiile sanitare pentru locuitorii săi, dar menţine în continuare măsuri drastice pentru vizitatorii care sosesc din străinătate.
Statul evreu rămâne închis străinilor, cu excepţia celor dispunând de derogări din motive profesionale sau familiale imperioase.
O carantină de două săptămâni, care se poate încheia imediat după rezultatul unui test serologic care dovedeşte vaccinarea sau imunitatea suficientă, este impusă oricărui călător care ajunge în ţară.
La sfârşitul lui decembrie, Israelul a lansat o vastă campanie de vaccinare, graţie unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer care i-a livrat milioane de doze în schimbul datelor privind efectele vaccinării în această ţară, care dispune de bănci de date medicale computerizate despre populaţia sa.
Mai mult de cinci milioane de persoane din totalul celor 9,3 milioane de locuitori (55% din populaţie) au primit ambele doze de vaccin.
Peste 839.000 de persoane au fost infectate în Israel de la începutul pandemiei, dintre care numai trei în ultimele 24 de ore, şi 6.428 au decedat, potrivit datelor raportate de Ministerul Sănătăţii. În prezent, 205 israelieni sunt bolnavi, dintre care 53 internaţi în spital.
Israelul renunță la obligaţia de a purta mască în locurile publice închise
București
17°C
Articole Similare

10
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
10

1.265
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
1.265

45
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
45

28
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
28

76
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
76

5.661
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
5.661

85
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
85

93
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
93

158
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
158

24
Marea Britanie: Vânzările de mașini noi au crescut în martie, datorită vehiculelor electrice
24

3.879
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
3.879

2.080
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
2.080

4.380
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
4.380
















Comentează