Israelul a relaxat duminică restricţiile prevăzute în cea de-a treia carantină generală, în pofida numărului mare de noi cazuri confirmate de coronavirus, relatează dpa potrivit Agerpres.
Printre altele a fost anulată restricţia deplasărilor în afara unei raze de 1 kilometru de domiciliu, care în general nu a fost respectată pe perioada carantinei.
Au primit permisiunea să se redeschidă afacerile fără public. De asemenea a fost anulată interdicţia vizitelor la rudele care nu locuiesc sub acelaşi acoperiş. S-au redeschis şi rezervaţiile naturale şi casele de odihnă, dar nu numai pentru familiile care locuiesc sub acelaşi acoperiş.
În schimb magazinele, buticurile, centrele comerciale, pieţele, precum şi lăcaşurile culturale nu îşi vor putea relua activitatea în această duminică.
Şi aeroportul internaţional, singurul din Israel, rămâne în mare parte închis.
Grădiniţele vor fi închise cel puţin marţi dimineaţă, precizează presa israeliană.
Cabinetul de miniştri urmează să se întâlnească în cursul zilei, în jurul orei 17:00, pentru a discuta despre modalităţile de redeschidere a sistemului de învăţământ, în contextul în care varianta britanică a virusului provoacă temeri privind o nouă explozie de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2 după câteva zile de la reluarea cursurilor faţă în faţă.
Referitor la redeschiderea grădiniţelor şi a unităţilor de învăţământ există divergenţe între premierul Benjamin Netanyahu, lider al partidului de dreapta Likud, şi ministrul apărării Benny Gantz, din partea formaţiunii Albastru & Alb.
La şedinţa guvernului de săptămâna trecută, premierul Netanyahu l-a acuzat pe Gantz că pune în pericol viaţa israelienilor prin solicitarea sa de a relaxa prematur restricţiile.
Ministrul a reacţionat mânios, afirmând că "întreaga sa viaţă" a apărat vieţile israelienilor, argumentând că societatea israeliană a obosit de atâta carantină, iar afacerile se prăbuşesc din cauza restricţiilor în vigoare de prea mult timp.
Conform site-ului Our World in Data, Israelul înregistrează cel mai mare număr de noi infecţii la 1 milion de cetăţeni, chiar dacă a vaccinat mai mulţi oameni decât orice altă ţară din lume.
Vaccinarea nu a avut efecte imediate, aşa cum se aştepta, probabil din cauza unei variante mai agresive de COVID-19, care a apărut în Marea Britanie, presupun experţi locali.
Peste 5.000 de israelieni au murit din cauza complicaţiilor provocate de COVID-19, notează dpa
Israelul relaxează carantina, în pofida numărului mare de infecţii cu SARS-CoV-2
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
0

346
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
346

1.060
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.060

2.249
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.249

1.967
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.967

47
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
47

107
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
107

51
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
51

3.511
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.511

3.092
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.092

328
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
328

2.642
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.642

911
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
911
















Comentează