Mii de islandezi au manifestat luni împotriva premierului islandez, Sigmundur David Gunnlaugsson, implicat în scandalul "Panama Papers", ancheta unor jurnalişti care au dezvăluit bunuri ale acestuia într-un paradis fiscal şi care ar putea provoca răsturnarea lui de la putere, scrie AFP.
Conform documentelor publicate de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţii (ICIJ), Gunnlaugsson, 41 de ani, a înfiinţat în 2007, împreună cu viitoarea sa soţie, o firmă în paradisul fiscal din Insulele Virgine, numită Wintris, pentru a ascunde milioane de dolari, până când el i-a vândut părţile sale în 2009 pentru suma simbolică de un dolar.
Când a fost ales pentru prima oară deputat, în aprilie 2009, el a omis să menţioneze această participaţie în declaraţia de avere, în timp ce era obligat de lege.
Afacerea este extrem de sensibil într-o ţară marcată de excesele anilor 2000, când în sectorul financiar au înflorit firmele fantomă.
Apărarea prim-ministrului este simplă: el nu a ascuns niciodată bani în străinătate, iar soţia lui este în regulă cu fiscul islandez. "Ea nu a folosit niciodată vreun paradis fiscal", a scris Gunnlaugsson pe site-ul său. "Nu am avut în vedere să demisionez din acest motiv şi nu voi demisiona din acest motiv", a insistat el luni după-amiază.
În timp ce populaţia nemulţumită manifesta, premeirul şi-a exprimat regretul la postul naţional de televiziune RUV că nu a dezvăluit mai devreme această participaţie.
Protestul de la Reykjavik a strâns luni mai mulţi participanţi decât manifestaţiile din 2009, declanşate de lipsurile grave ale responsabililor politici în supravegherea băncilor şi soldate cu răsturnarea guvernului de dreapta, a informat poliţia, fără să anunţe vreo estimare.
Mulţi islandezi au fost surprinşi să îl vadă pe şeful guvernului la fel de stânjenit într-un interviu acordat televiziunii suedeze SVT, realizat pe 11 martie şi difuzat pentru prima dată duminică, pe punctul de a părăsi încăperea când întrebările au devenit presante. "Faceţi suspect ceva ce nu este", a declarat el iritat.
Fiu de deputat şi jurnalist de profesie, Gunnlaugsson ar fi trebuit să întruchipeze o ruptura cu clasa politică, inclusiv cu a partidului său, care a închis ochii la frenezia expansiunii băncilor islandeze. Acesta s-a terminat cu o criză financiară istorică, o recesiune şi un plan de salvare al Fondului Monetar Internaţional.
Soţia lui, Anna Sigurlaug Palsdottir, 41 de ani, este fiica unui om de afaceri care a făcut avere fiind concesionar al maşinilor Toyota în ţară. Pe 15 martie, ea singură a făcut publică pe Facebook existenţa societăţii Wintris, care administrează averea moştenită.
Opoziţia de stânga a depus o moţiune de cenzură care va fi supusă votului la o dată ce urmează a fi stabilită.
În cazul cel mai probabil, opoziţia va vota moţiunea de cenzură, în timp ce partidul premierului se va opune, astfel că soarta executivului va fi decisă de a doua formaţiune a coaliţiei guvernamentale, Partidul independenţei (dreapta), care pare să fie divizat în problema respectivă.AGERPRES
Islanda: Proteste de amploare la Reykjavik după dezvăluirea scandalului 'Panama Papers'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
7

416
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
416

27
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
27

737
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
737

2.193
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.193

2.354
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.354

2.206
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.206

4.281
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.281

2.625
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.625

776
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
776

561
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
561

2.133
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.133

866
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
866
















Comentează