Premierul irlandez, Leo Varadkar, a anunţat vineri că guvernul său va intensifica din nou procesul de relaxare a măsurilor restrictive în Irlanda pe fondul progreselor înregistrate în lupta împotriva noului coronavirus, scrie AFP preluat de agerpres.
"Guvernul a aprobat vineri o modificare a calendarului foii de parcurs", a declarat prim-ministrul irlandez într-un briefing de presă la Dublin.
Lăcaşurile de cult, locurile de agrement, sălile de gimnastică, cinematografele şi saloanele de coafor vor putea redeschide cu începere de la 29 iunie, în loc de mijlocul lui iulie cum era prevăzut.
Activităţile sportive vor putea fi, de asemenea, reluate şi adunările populare vor fi autorizate, limitate însă, până la 20 iulie, la 50 de persoane în interior şi 200 în aer liber.
Deoarece "virusul nu a plecat", este în continuare recomandat să se lucreze de la domiciliu atunci când este posibil.
"Sentimentul de speranţă s-a dovedit contagios şi ne-a condus unde ne aflăm acum: în avans faţă de calendar, capabili să accelerăm redeschiderea societăţii şi economiei noastre", şi-a exprimat mulţumirea Leo Varadkar.
"Vom trăi un mod de viaţă foarte diferit, dar o viaţă în care vom putea face din nou atâtea lucruri care sunt importante pentru noi şi familiile noastre", a adăugat prim-ministrul.
În Irlanda, măsurile restrictive au fost introduse la 28 martie, ţara înregistrând 1.714 morţi (+2) din cauza noului coronavirus, potrivit unui bilanţ publicat vineri.
Acestea au început să fie relaxate la 18 mai şi ridicarea anumitor restricţii a fost deja avansată la începutul lui iunie, ca redeschiderea magazinelor. La acea dată, guvernul a anunţat că doreşte să permită redeschiderea hotelurilor şi barurilor care servesc mâncare de la 29 iunie.
Ultimele măsuri restrictive ar urma să fie ridicate în iulie, în loc de august cum era prevăzut iniţial.
Irlanda intensifică relaxarea măsurilor restrictive pe fondul progreselor în lupta împotriva noului tip de coronavirus
Explorează subiectul
Articole Similare

531
China a dezvăluit un proiect care îngrozește planeta: ce este Luanniao, nava-mamă dotată un arsenal precum în filmele SF
531

754
Ce tehnologie se pare că ar fi fost utilizat SUA în raidul care a dus la capturarea lui Nicolás Maduro
754

1.445
Apar ipoteze șocante în cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia
1.445

434
Zelenski, anunț important: Kievul a încheiat noi acorduri de ajutor militar cu aliaţii săi din Europa
434

572
Iranienii au scandat duminică sloganuri împotriva autorităţilor de la ferestrele şi acoperişurile caselor lor
572

751
'V-a căzut o bancnontă pe jos': escrocii au găsit o tehnica de distragere care transformă orice retragere de numerar într-un jaf
751

25
Atacuri aeriene israeliene au făcut patru morţi în estul Libanului
25

463
Operațiune de forță: SUA capturează un alt petrolier sancționat ce venea din Venezuela
463

64
Poliţia din Ucraina infirmă informaţiile privind un presupus schimb de focuri într-un mall din Hmelniţki
64

642
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a făcut bilanțul săptămânii: Rusia a folosit 1.300 de drone, peste 1.200 de bombe ghidate și 50 de rachete, majoritatea balistice
642

2.409
Plan controversat readus în joc de Moscova: Rusia vrea plasarea Ucrainei sub administraţie internaţională
2.409

1.245
Donald Trump alocă cinci miliarde de dolari pentru Gaza și cere demilitarizarea completă a Hamas!
1.245

5.830
Premierul Slovaciei izbucnește după discuțiile cu Marco Rubio: Kievul șantajează Ungaria cu livrările prin conducta Drujba
5.830

















Comentează