Iranul nu va continua planurile de schimburi de deţinuţi cu Statele Unite, a declarat marţi un oficial iranian pentru agenţia semioficială Nour News, acuzând Washingtonul de "abateri" de la eforturile de eliberare a deţinuţilor, relatează Reuters.
"Având în vedere abaterile continue ale administraţiei (preşedintelui american Joe) Biden, Iranul nu se simte încurajat să continue acest proces şi de aceea chestiunea schimburilor (de deţinuţi) în forma sa actuală va fi scoasă complet de pe agendă", a declarat oficialul, care nu a fost identificat.
Agenţia Nour News, care l-a citat pe respectivul oficial, este apropiată de forul suprem de securitate naţională al Iranului, menţionează Reuters.
În iulie, Iranul a anunţat că poartă negocieri cu privire la un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, care să garanteze eliberarea iranienilor încarceraţi în închisori din SUA şi din alte ţări din cauza încălcării sancţiunilor americane.
"Sunt în desfăşurare negocieri cu privire la schimbul de prizonieri între Iran şi America. Vom oferi mai multe informaţii (...) dacă negocierile ajung să se finalizeze", a afirmat la 13 iulie purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei.
Republica Islamică, care ţine în detenţie câţiva irano-americani, a fost acuzată de militanţi pentru drepturile omului că arestează persoane cu dublă cetăţenie pentru a încerca să obţină concesii din partea altor state. Teheranul respinge aceste acuzaţii.
În mai, SUA au dezminţit o ştire a televiziunii de stat iraniene conform căreia cele două ţări ar fi ajuns la un acord privind schimbul de deţinuţi în schimbul deblocării a 7 miliarde de dolari din fonduri petroliere îngheţate în alte state în baza sancţiunilor impuse de Washington.
Iranul va renunţa la planurile privind schimburi de deţinuţi cu SUA
București
10°C
Articole Similare

2.795
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
2.795

52
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
52

3.634
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
3.634

57
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
57

2.548
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
2.548

42
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
42

65
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
65

7.331
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
7.331

51
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
51

76
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
76

43
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
43

1.977
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.977

8.019
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.019
















Comentează