Europenii trebuie să garanteze respectarea acordului privind programul nuclear iranian asupra căruia vor avea loc discuţii în curând, la Viena, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Said Khatibzadeh, informează AFP.
"Capitalele europene, printre care Berlinul, au rămas spectatori pasivi. Aşteptăm de la toate părţile, atunci când vor veni la Viena, să ştie că nu au altceva de făcut decât să-şi respecte obligaţiile asumate în cadrul acordului asupra programului nuclear" iranian, a declarat Khatibzadeh în timpul conferinţei sale de presă săptămânale.
"Ei (europenii) trebuie să asigure pe deplin Republica Islamică (Iran) că de data aceasta nicio parte nu va încălca acordul nuclear", a spus el.
Încheiat în 2015 între Iran pe de o parte şi SUA, Regatul Unit, China, Rusia, Franţa şi Germania pe de altă parte, acordul îi oferea Teheranului ridicarea unei părţi din sancţiunile internaţionale împotriva lui în schimbul reducerii drastice a programului său nuclear, plasat sub controlul strict al ONU.
Însă după retragerea SUA din acord, în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, şi restabilirea sancţiunilor, Teheranul şi-a abandonat progresiv angajamentele.
În acest sens, Khatibzadeh a criticat recentele afirmaţii ale cancelarului federal german. "Angela Merkel şi ţările europene ştiu că fără inacţiunea Europei Trump nu ar fi îndrăznit să se retragă din toate acordurile şi să încalce acordul asupra programului nuclear" iranian, a spus el.
În timpul vizitei sale în Israel, duminică, Merkel i-a cerut Iranului să reia imediat negocierile. "Mesajul către Iran este fără echivoc: reveniţi la masa negocierilor", a declarat ea. "În mod cert, acordul de la Viena nu este ideal, însă acum suntem într-o situaţie deosebit de delicată, pentru că iranienii nu au reluat negocierile şi continuă să îmbogăţească uraniu", a adăugat Merkel.
Demarate în aprilie, negocierile au fost întrerupte după alegerea, în iunie, a noului preşedinte iranian Ebrahim Raisi.
"Niciun nou text sau acord nu este negociabil. Este vorba de negocieri tehnice, pentru a asigura punerea în aplicare deplină, de către toate părţile, a acordului asupra programului nuclear", a spus Khatibzadeh. "Negocierile de la Viena, o repet, vor avea loc, iar în următoarele zile veţi vedea mai multe activităţi şi interacţiuni privind acordul nuclear", a subliniat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene.
În acelaşi context, Said Khatibzadeh a anunţat semnarea, în următoarele luni, a unui parteneriat strategic cu Rusia, la şapte luni după încheierea unui acord similar cu China, în cadrul politicii de deschidere spre Est şi spre ţările vecine.
Consolidarea legăturilor cu aliaţii chinez şi rus survine în acest climat de neîncredere sporită a Iranului faţă de Occident şi de persistente tensiuni cu SUA.
"Între Iran, China şi Rusia, axa estică se conturează. În ultimii ani, s-a dovedit necesar să ameliorăm relaţiile dintre Iran şi Rusia şi să ne concentrăm pe parteneriate strategice", a Khatibzadeh. "Aranjamentele iniţiale ale documentului, intitulat Pactul global de cooperare între Iran şi Rusia, au fost încheiate. Suntem pe cale să finalizăm diverse clauze ale documentului şi îl vom trimite Moscovei. Sperăm că semnarea acestui document va avea loc în lunile viitoare. Acesta corespunde documentului privind un plan strategic pe 25 de ani elaborat cu China", a adăugat responsabilul iranian.
Pe 27 martie, Iranul a încheiat cu China, ţară "prietenă în vremuri de încercare", un acord de cooperare strategică şi comercială pe 25 de ani, după ani de discuţii. Acest acord comportă "clauze politice şi economice".
În septembrie, Iranul a fost admis în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), condusă de Rusia şi China.
Denunţarea unilaterală a acordului nuclear de către SUA şi incapacitatea europenilor de a ajuta Iranul să ocolească sancţiunile americane a determinat autorităţile iraniene să nu mai considere Occidentul un partener "demn de încredere", potrivit exprimării ghidului suprem iranian Ali Khamenei.
Iranul şi-a făcut astfel publică intenţia de a acorda prioritate relaţiilor cu "Estul", aceasta însemnând pentru Teheran ţări precum China, cele două Corei, India, Japonia şi Rusia.
Iranul atenţionează Europa cu privire la respectarea acordului nuclear
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
209

470
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
470

456
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
456

15
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
15

2.631
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
2.631

2.509
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.509

89
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
89

2.126
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.126

3.425
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.425

48
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
48

1.567
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.567

3.719
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.719

57
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
57
















Comentează