Agenţia de Energie Atomică a Iranului (OIEA) a anunţat sâmbătă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru a-şi spori rezervele de uraniu îmbogăţit, în cea de-a treia fază a reducerii angajamentelor nucleare ale Teheranului din acordul internaţional privind capacităţile nucleare ale ţării din Golful Persic încheiat cu marile puteri în iulie 2015, informează dpa şi EFE potrivit Agerpres.
Behrouz Kamalvandi, purtător de cuvânt al OIEA, a declarat într-o conferinţă de presă că, în pofida reducerii angajamentelor nucleare, Iranul va continua să permită o monitorizare internaţională a activităţii sale în acest domeniu.
OIEA a dezvoltat 20 de centrifuge de tip IR-4 şi alte 20 de tip IR-6, a precizat Kamalvandi, în condiţiile în care acordul nuclear din 2015 nu autorizează în acest stadiu producerea de uraniu îmbogăţit decât cu centrifuge de primă generaţie, de tip IR-1.
"Vom continua cooperarea cu agenţia nucleară internaţională chiar şi în această nouă fază şi nu vom limita accesul inspectorilor AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - n.r.) la facilităţile noastre", a anunţat Kamalvandi.
Directorul interimar al AIEA, Cornel Feruţă, intenţionează să se întâlnească duminică cu responsabili iranieni cu rang înalt pentru a discuta despre aceste planuri, scrie dpa.
Oficialitatea iraniană a atras atenţia că părţile implicate în salvarea acordului din 2015 au intrat în criză de timp şi că Teheranul are capacitatea de a îmbogăţi uraniu dincolo de limita de 20%, deşi nu intenţionează să facă acest lucru deocamdată.
"Am început să înlăturăm limitările asupra programului nostru de cercetare şi dezvoltare impuse de acord... ceea ce presupune dezvoltarea unor centrifuge mai rapide şi mai avansate... toţi aceşti paşi sunt reversibili dacă cealaltă parte îşi respectă promisiunile", a declarat Kamalvandi, potrivit Reuters.
Iranul anunţă că va folosi centrifuge mai performante pentru îmbogăţirea uraniului
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

61
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
61

988
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
988

106
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
106

1.501
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.501

581
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
581

51
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
51

1.564
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.564

2.962
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.962

1.577
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.577

383
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
383

573
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
573

456
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
456

5.821
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
5.821
















Comentează