Teheranul a publicat miercuri raportul final despre doborârea avionului ucrainean Boeing pe 8 ianuarie 2020, document care nu găseşte vinovat lanţul militar de comandă şi care a fost imediat respins de Ucraina şi Canada, transmite AFP preluat de agerpres.
Ucraina a denunţat o "încercare cinică de a ascunde adevăratele cauze" ale tragediei, în timp ce Canada, care a pierdut 85 de cetăţeni şi rezidenţi permanenţi, a criticat un raport care "pare incomplet şi nu conţine nici fapte şi nici dovezi".
Cele 176 de persoane, în majoritate iranieni şi canadieni, aflate la bordul aeronavei PS-752 al companiei Ukraine International Airlines ce efectua cursa Teheran-Kiev, au pierit în această tragedie aviatică pentru care Canada şi Ucraina continuă să tragă la răspundere Teheranul.
În raportul de peste 145 de pagini, Organizaţia Aviaţiei Civile (CAO) iraniene dedică două paragrafe "cauzelor accidentului şi factorilor care au contribuit".
Prima indică ceea ce se ştie deja, şi anume că două rachete lansate "de apărarea aeriană" au provocat "prăbuşirea avionului şi explozia imediată a acestuia la sol".
"Măsurile preventive şi alte straturi de protecţie din sistemul de gestionare a riscurilor s-au dovedit ineficiente din cauza unei erori neprevăzute în identificarea ameninţărilor şi în cele din urmă nu au reuşit să asigure securitatea zborului faţă de ameninţările cauzate de starea de alertă a forţelor de apărare", indică al doilea paragraf în privinţa "altor factori determinanţi".
În noaptea în care s-a produs tragedia, apărarea aeriană a Iranului era în stare de alertă maximă, de teama unui atac american.
Iranul tocmai atacase o bază folosită de armata SUA în Irak ca răspuns la uciderea în urmă cu cinci zile, într-un atac american din Bagdad, a generalului Qassem Soleimani, şi se aştepta la represalii din partea Washingtonului.
În iulie 2020, într-un raport de progres, CAO a apreciat că elementul cheie aflat la originea tragediei Boeing din Ucraina a fost o "greşeală umană", setarea incorectă a unui radar militar şi alte disfuncţionalităţi.
Reacţionând la publicarea raportului final al CAO, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a deplâns faptul că Teheranul a ignorat "cele peste 90 de pagini de observaţii şi sugestii" trimise de Ucraina, care a pierdut 11 cetăţeni în tragedia aviatică.
"Ceea ce vedem că s-a publicat astăzi este doar o încercare cinică de a ascunde cauzele reale ale doborârii avionului nostru", a spus el.
"Raportul nu încearcă să răspundă la întrebări critice cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat", a comentat ministrul canadian de externe, Marc Garneau şi ministrul pentru transporturi, Omar Alghabra.
Rămânem profund preocupaţi de lipsa de informaţii şi dovezi convingătoare, în pofida publicării acestui raport de investigaţie", au spus aceştia, amintind că 138 din cele 176 de victime aveau legături cu Canada.
Ottawa a indicat că guvernul canadian va publica în curând rezultatele propriei anchete.
"După o examinare preliminară a raportului de investigaţie, este evident că încă nu avem răspunsuri cu privire la motivele pentru care Iranul nu a pus în aplicare măsurile necesare, cum ar fi închiderea completă a spaţiului său aerian pentru a evita o astfel de tragedie", au conchis cei doi miniştri.
Iranul a publicat raportul final despre doborârea avionului ucrainean în 2020
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează