Parlamentul iranian a adoptat duminică un amendament prin care se reduce incidenţa aplicării pedepsei cu moartea în cazurile de trafic de droguri, potrivit site-ului de internet al legislativului de la Teheran, informează AFP preluat de agerpres.
Amendamentul, care trebuie aprobat de Consiliul Gardienilor Constituţiei, instanţă dominată de conservatori, ar putea salva viaţa a numeroşi condamnaţi care aşteaptă pe culoarele morţii. Legea amendată se va aplica retroactiv, potrivit parlamentului.
Conform Amnesty International, Iranul figurează printre primele ţări din lume cu cele mai multe execuţii, majoritatea dintre ele prin spânzurare pentru delicte privind traficul de droguri.
Potrivit noii legislaţii, producţia sau distribuţia de heroină, cocaină şi amfetamine va fi pasibilă de pedeapsa cu moartea la o cantitate mai mare de două kilograme, faţă de 30 de grame până acum. Cantitatea pentru opiu şi marihuana va creşte de la 5 kilograme, în prezent, la 50 de kilograme.
În intervalul a două zile în anul 2009, 44 de persoane găsite vinovate de trafic de droguri au fost spânzurate într-una dintre cele mai importante execuţii în masă din Iran.
Iran: Parlamentul restrânge aplicarea pedepsei cu moartea pentru trafic de droguri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

267
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
267

261
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
261

1.214
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.214

777
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
777

78
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
78

2.083
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.083

1.642
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.642

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.043
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.043

95
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
95

132
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
132

69
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
69

75
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
75
















Comentează