Paisprezece rachete lansate miercuri în Irak au vizat baza militară Ain al-Assad, unde sunt găzduiţi soldaţi americani, a anunţat pe Twitter colonelul Wayne Marotto, purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale antiteroriste din această ţară, relatează AFP.
"În jurul orei locale 12.30, baza aeriană Ain Al-Assad (din vestul Irakului - n.r.) a fost atacată de 14 rachete. Ele au căzut peste bază şi în perimetrul său. Au fost activate sistemele de apărare. Conform informaţiilor preliminare, trei persoane au fost rănite uşor", a scris colonelul Marotto.
Este cel mai recent dintr-o serie de atacuri devenite aproape zilnice împotriva intereselor americane în Irak.
Baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al provinciei Anbar, a fost deja ţinta a trei rachete luni, iar câteva ore mai târziu Ambasada SUA la Bagdad a fost ameninţată de o dronă, care a fost doborâtă.
Marţi seară, un atac cu drone-capcană a fost comis asupra Aeroportului Internaţional Erbil, în Kurdistanul irakian (nord), care găzduieşte de asemenea o bază a coaliţiei internaţionale.
În total, 49 de atacuri au vizat interesele americane de la începutul anului în Irak, unde sunt desfăşuraţi 2.500 de soldaţi americani în cadrul coaliţiei antiteroriste internaţionale.
Noua utilizare de drone este o provocare pentru coaliţie, deoarece aceste dispozitive zburătoare pot scăpa de bateriile de apărare C-RAM, instalate de armata americană pentru protejarea trupelor sale.
Aceste noi atacuri survin la o săptămână după atacuri americane asupra unor poziţii ale Forţelor Populare de Mobilizare - o puternică grupare paramilitară pro-iraniană în Irak şi Siria - care au ucis zece combatanţi.
Forţele Populare de Mobilizare salută cu regularitatea lansarea de rachete şi de drone-capcană, însă nu au revendicat niciodată vreun atac.
Irak - Atac cu rachete asupra unei baze americane
București
6°C
Articole Similare

17
VIDEO Un important port de la Marea Baltică, avariat într-un atac cu drone care a vizat nord-vestul Rusiei
17

522
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
522

11
Organizaţia Human Rights Watch condamnă recrutarea de copii de către Gardienii Revoluţiei în Iran
11

22
Mai multe pene de curent în Teheran după explozii în estul şi vestul capitalei
22

777
Cum a ajuns Pakistanul un mediator improbabil în războiul din Iran - Jocuri diplomatice neconvenționale
777

52
Conflictul energetic continuă, dar Ucraina e gata să facă pasul spre pace: Armistițiu de Paște propus de Zelenski
52

21
Volodimir Zelenski anunță acorduri majore cu state din Orientul Mijlociu după un turneu intens
21

1.867
Dacă SUA se retrag, România devine țintă facilă: cum ar arăta un atac balistic iranian fără sprijinul american
1.867

48
Ucraina şi Bulgaria au semnat un acord de apărare pe zece ani
48

108
Grațiat de Trump pentru asaltul asupra Capitoliului, a ajuns închisoare pentru pornografie infantilă - Ce au găst anchetatorii în laptopul lui
108

5.284
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
5.284

19
Maia Sandu face vizite oficiale în Finlanda și Letonia
19

90
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
90
















Comentează