La doar câteva zile după ce câţiva parlamentari au depus un proiect de lege prin care se interzic activităţile politice în campusurile universitare, preşedintele Klaus Iohannis le cere tinerilor să se implice şi îi asigură de sprijinul său.
"Îmi doresc să rămâneți în continuare la fel de motivaţi şi implicaţi în transformările necesare, pentru ca educaţia să reprezinte în mod real un pilon solid al României puternice. Vă asigur de sprijinul meu în demersurile pentru prioritizarea acestui sector, prea des invocat şi prea puţin sprijinit pentru importanţa sa imediată şi pe termen lung.", a transmis preşedintele României prin intermediul Ligiei Deca, consilier de stat, Departamentul Educație și Cercetare cu ocazia celebrării a 15 de ani de existență a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi a celei de-a zecea ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România (FOSR).
Mesajul prezidenţial transmis tinerilor vine după o iniţiativă a mai multor parlamentari prin care se interzic activităţile politice în campusurile universitare.
Proiectul de lege are un articol unic, acesta prevăzând că: „în unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de de învâţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios".
Iniţiatorii susţin că, din experienţa ultimelor campanii electorale, autorităţile electorale locale şi centrale nu consideră că în campusurile universitare ar trebui interzise acţiunile de campanie electorală şi de promovare a unor candidaţi sau a unor formaţiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale.
Proiectul, iniţiat de deputaţii PSD Gheorghe Ciobanu, Tudor Ciuhodaru, Victor Cristea, Adrian-Nicolae Diaconu, Toader Dima, Marian Enache, Florin Gheorghe, Sorin-Avram Iacoban, Laura Marin, Mircia Munteanu, Adrian Solomon, Sorin Constantin Stragea şi deputatul de la Minorităţi Gabriel Dragoş Zisopol, se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.
Iohannis solicitare pentru tineri: Trebuie să vă implicaţi
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

478
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
478

860
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
860

1.483
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.483

1.100
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.100

842
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
842

783
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
783

3.140
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.140

2.472
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.472

2.524
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.524

3.339
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.339

775
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
775

2.404
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.404

2.416
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.416















Comentează