Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că priorităţile bugetului pe anul viitor sunt aceleaşi ca până în prezent, şi anume dezvoltarea, investiţiile, sustenabilitatea, pensiile, salariile şi un trai decent, şi a subliniat că, în contextul actual complicat, trebuie "să nu ne întindem mai mult decât permite pătura".
"Priorităţile sunt mereu aceleaşi: dezvoltare, investiţie, sustenabilitate, salarii, pensii, trai decent. Lucrurile nu vor fi absolut noi, temele pe care le-a prezentat coaliţia de la începutul guvernării vor rămâne în continuare temele centrale. Sigur, dacă la acestea nu se adaugă o situaţie care nu depinde de noi; dacă de exemplu preţurile pe energie cresc mai mult decât s-au făcut calcule până acum, acum trebuie adaptat acest obiectiv. Dar este la fel de bine posibil să scadă un pic şi atunci banii vor fi disponibili, sper eu, pentru lucrări de infrastructură, pentru investiţii care reprezintă cea mai bună variantă pentru a avea o creştere sustenabilă, adică o creştere care este continuă, nu într-o lună mai mult, pe urmă mai puţin. Lucrurile trebuie bine balansate şi trebuie să avem grijă în acest context complicat să nu ne întindem mai mult decât permite pătura, fiindcă nu ştim ce alte crize vor mai veni, nu ştim cum se va dezvolta situaţia pe frontul din Ucraina şi este foarte bine să fim pregătiţi să folosim banii de care dispunem pentru a permite creşterea economică, dar să nu folosim mai mult decât trebuie şi să rămânem într-un cadru macroeconomic sănătos", a spus Iohannis.
Coaliţia de guvernare a început discuţiile despre bugetul de stat pe anul viitor, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a amintit că se urmăreşte ca acestea să fie finalizate în luna noiembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Președintele Klaus Iohannis avertizează de la New York: Trebuie să avem grijă să nu ne întindem mai mult decât permite pătura în Bugetul pentru 2023
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
VIDEO Ilie Bolojan anunță reducerea accizei la motorină: 'Dacă vrem să avem efect, trebuie să intervenim unde au fost creșteri mari' / Premierul vorbește și de un fond de solidaritate
0

188
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
188

441
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
441

993
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
993

1.347
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
1.347

656
Meteorologii au emis prognoza: Cum va fi vremea de Paștele ortodox și cel catolic
656

1.654
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
1.654

1.965
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
1.965

824
Nicușor Dan: 'Proiectul european trebuie să se concentreze, înainte de toate, pe oameni'
824

2.952
Semnal dat de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, pentru schimbarea lui Ilie Bolojan! 'Multe decizii greșite au fost luate de la Palatul Victoria'
2.952

1.744
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.744

2.928
'Este mai rău decât Putin' - Traian Băsescu îl pune la zid pe Donald Trump. Ce acuzații îi aduce liderului SUA
2.928

1.141
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.141
















Comentează