Cooperarea dintre NATO şi Uniunea Europeană, organizaţii care fac parte din arhitectura de securitate după Războiul Rece, este fundamentală pentru menţinerea păcii şi a securităţii în regiunea ţării noastre, a declarat vineri Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi fost ministru al apărării, în discursul din deschiderea celei de-a treia ediţii a 'Bucharest Security Conference' (BSC), scrie agerpres.ro.
În intervenţia sa, Ioan Mircea Paşcu a evidenţiat importanţa complementarităţii NATO şi UE, în particular în regiunea în care se află România, o zonă extrem de sensibilă, dar în acelaşi timp activă din punct de vedere geopolitic.
Potrivit eurodeputatului român, situaţia actuală a ţării noastre - 'o ţară de mărime medie, cu o importanţă mare pentru marile puteri' şi membră a NATO şi a Uniunii Europene - este semnificativ diferită de cea din perioada Războiului Rece.
Paşcu a ţinut să remarce că dezbaterea privind promovarea securităţii în spaţiul euroatlantic a fost marcată în ultima perioadă de unele semne de întrebare legate de activarea automată a articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că în prezent în anumite cercuri din SUA ţările europene sunt percepute mai mult drept concurenţi comerciali şi mai puţin ca aliaţi.
Bucharest Security Conference, eveniment organizat de SNSPA cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ministerului Apărării Naţionale şi al cartierului general al NATO, are drept scop intensificarea dialogului şi promovarea unei viziuni împărtăşite între toate statele aliate, cu privire la riscurile şi ameninţările actuale la adresa securităţii.
Cea de-a treia ediţie a BSC reuneşte oficiali implicaţi în procesul decizional, reprezentanţi din mediul academic şi experţi care vor analiza şi dezbate teme relevante precum aplicarea a hotărârilor din cadrul Summitului NATO de la Varşovia din iulie 2016, relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică, securitatea regională, războiul hibrid, Balcanii Occidentali, securitatea energetică şi cea cibernetică.
Printre participanţii la cea de-a treia ediţie a BSC se află Tacan Ildem, asistent pentru diplomaţie publică al secretarului general al NATO, Simona Miculescu, şefa Biroului ONU la Belgrad, Sorin Ducaru, fost reprezentant permanent al României la NATO, Iurie Reniţă, fost ambasador al Republicii Moldova la NATO, Maia Sandu, preşedinte al Partidului Acţiune şi Solidaritate din Republica Moldova, Iulian Chifu, preşedintele Centrului român pentru prevenirea conflictelor şi avertizare timpurie.
Ioan Mircea Paşcu: Cooperarea dintre NATO şi UE, fundamentală pentru menţinerea securităţii regionale
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

372
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
372

1.840
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
1.840

2.002
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.002

4.011
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
4.011

82
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
82

4.710
Scandal după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Atac dur din PSD, acuzații de 'lovitură de grație' pentru buget
4.710

230
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
230

1.957
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
1.957

1.719
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.719

3.471
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.471

3.613
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.613

1.987
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.987

5.557
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.557
















Comentează