Comitetul Executiv (CEx) al PSD Suceava a votat, joi seara, în unanimitate susţinerea liderului judeţean al partidului, Ioan Cătălin Nechifor, pentru un nou mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Suceava, Iona Irimia, CEx al PSD Suceava a trimis spre validare Comitetului Executiv Naţional al PSD candidatura lui Nechifor.
Într-un comunicat remis AGERPRES se arată că, în şedinţa Biroului Politic Permanent al PSD Suceava s-a făcut o analiză a tuturor colegiilor cu privire la candidaţii pe care PSD Suceava îi recomandă şi susţine în vederea câştigării alegerilor locale din iunie 2016.
În aceeaşi reuniune, PSD Suceava a stabilit, în cele 114 localităţi din judeţ, candidaţii de primari şi lista consilierilor locali.
În acest sens, PSD Suceava a realizat liste de semnături pentru susţinerea aleşilor locali, deschise oricărui cetăţean, se arată în comunicat.
Totodată, s-a stabilit şi un calendar de acţiuni pentru perioada următoare, astfel încât candidaţii PSD Suceava să intre în contact cu alegătorii pentru a le face cunoscut atât programul politic cât şi cel administrativ.
Biroul Politic Permanent al PSD Suceava a luat act şi de demisia din calitatea de membru de partid a lui Constantin Boliacu, care va candida din partea ALDE la funcţia de primar al municipiului Rădăuţi.
''Obiectivul principal al Partidului Social Democrat Suceava este câştigarea alegerilor locale din iunie 2016 prin promovarea unei campanii fără atacuri, cu mult bun simţ şi cât mai aproape de cetăţeni, în vederea continuării proiectelor demarate până în prezent în judeţul Suceava care răspund nevoii sucevenilor'', se mai arată în comunicat.
Ioan Cătălin Nechifor, un nou mandat la CJ Suceava
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

2.079
Crin Antonescu spulberă criza: PSD de ce a acceptat prezența USR? Guvernul nu cade, nu cred în anticipate
2.079

144
Partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, la o masă rotundă pe tema adicţiilor / Mai mulţi miniştri şi specialişti, la evenimentul găzduit de Palatul Cotroceni
144

8.263
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.263

935
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
935

1.566
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.566

2.686
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
2.686

1.579
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.579

1.028
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
1.028

876
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
876

3.496
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.496

2.713
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.713

2.742
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.742

3.634
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.634
















Comentează