Ioan Botezatorul – nu a mai fost nimeni ca el...

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 07-01-2026 15:30

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Stephen Coyne / Alamy / Alamy / Profimedia

A fost copilul mult așteptat, promis și oferit unei familii de credincioși autentici.

Oameni cu frică de Dumnezeu, slujitori ai altarului, au primit darul când a fost vremea și nu când și-au propus ei.

S-a născut copilul care a adus o mare bucurie familiei și rudeniilor, primit la bătrânețe, însă el avea o altă misiune pe pământ, mulți nu au înțeles-o. Nu deținem foarte multe date despre el și copilăria lui, dar istoria biblică ni-l prezintă pe cel care știe ce rol are pe pământ și nu-și atribuie merite care nu sunt ale lui.

Se întâlnește cu Mântuitorul în râul Iordan, se simte stingher că trebuie să-L boteze pe Hristos, dar o face, iar el recunoaște că Isus este Fiul lui Dumnezeu care a venit să mântuiască omenirea.

Toată lumea trebuia să privească de acum spre El și nu spre Ioan! De la botezul Domnului nu-l mai vedem, decât închis pentru adevăr. Misiunea lui se apropie de final.

El a fost gata să sufere pentru adevăr, mai mult decât să sufere adevărul pentru el. A predicat Evanghelia în mod radical și practic, a spus ce a trebuit și când a trebuit, cu orice preț.  A avut curaj, nu-l interesau consecințele și nu era deranjat de nicio amenințare.

Când a fost închis nu a cerut să fie eliberat pe cauțiune, când a fost condamnat la moarte nu a fost disperat și nici nu a încercat să evadeze din lumea ostilă, nu a apelat la ,,pile”, deși avea cele mai grozave relații, era posibil să se întâmple minuni, dar nu a fost așa,  a acceptat și a murit cu demnitate.

Distracția regelui a fost foarte scumpă, viața unui sfânt. Păcatul costă multe vieți și aduce multe lacrimi... Adevărul trăit și vorbit are o valoare pe care nu o putem echivala material, ci are implicații veșnice.

Curajul de spune, a făcut din ucenicii Domnului martiri. Ioan a fost un martir al Adevărului, chiar dacă se pare că a pierdut mult, încă din tinerețe, de fapt el a câștigat totul de timpuriu. Ioan Botezătorul rămâne în istorie ca unul care își ia în serios slujba, chemarea și rămâne fidel până la capăt.

Lasă în urmă o mărturie vie, chiar dacă a trebuit să moară pentru ea. Ioan l-a recunoscut pe Hristos ca Domn și Dumnezeu, chiar dacă nu a mai apucat să vadă lucrarea de la cruce, el a crezut în tot ce urma să facă Domnul pentru omenire.

Și-a pus capul pe butuc cu demnitate și cu liniștea că viața lui, dar și soarta omenirii este pe mâini bune. Au rămas cuvintele celebre: El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez...! Adevărat, s-a micșoarat!

Viața unui sfânt lasă urme în istorie și multe binecuvântări pentru generațiile care vin după el. Tu ce lași în urma ta?

 

Sorin Cigher – 7 ianuarie 2025 – Sibiu

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri