Poliţia italiană a arestat două persoane şi a plasat alte zece sub observaţie în şi lângă oraşul Siena, ca parte a investigaţiei asupra unui grup de extremişti de dreapta care plănuiau să arunce în aer o moschee lângă Siena, a informat marţi agenţia de presă ANSA potrivit Agerpres.
Poliţia a anunţat că 12 persoane sunt cercetate pentru posesie ilegală de arme de foc în scop subversiv.
Diviziile pentru operaţiuni speciale ale poliţiei din Florenţa şi Siena au întreprins numeroase căutări, au anunţat autorităţile, şi au descoperit "o ascunzătoare de arme şi explozive, ascunse în case, depozite şi birouri din provincia Siena".
În imagini cu obiectele confiscate de poliţie, publicate de mass-media din Italia, pot fi văzute numeroase puşti, dar şi "suveniruri naziste" din Al Doilea Război Mondial, printre care svastici, caschete şi drapele fasciste.
Surse din poliţie citate de ANSA au declarat că gruparea investigată plănuia să arunce în aer moscheea din Colle Val d'Elsa, la circa 25 de kilometri nord-vest de Siena, prin avarierea unei conducte de gaz. Însă membrii grupării de extremă dreapta au renunţat la plan din cauza temerilor că poliţia îi va prinde, potrivit agenţiei de presă italiene.
Persoanele care se aflau sub investigaţie ridicau în slăvi fascismul şi nazismul pe reţelele sociale, a subliniat cotidianul La Repubblica.
"Extremismul şi terorismul de extremă dreapta constituie un real pericol şi noi aşteptăm ca toţi oamenii să le condamne", a notat asociaţia islamică italiană Unione delle Comunita Islamiche d'Italia (UCOII) într-un comunicat postat pe contul său de Facebook.
Investigație asupre extremei drepte din Italia - Poliția a arestat două persoane
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Papa Leon al XIV-lea, aşteptat în Camerun cu un mesaj de pace
2

17
Scandal în Parlamentul polonez: ”Israelul este noul al III-lea Reich”
17

1.025
Secretul satelitului chinez - Cum au lovit iranienii bazele americane din Orientul Mijlociu
1.025

32
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
32

2.106
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
2.106

27
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
27

3.348
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
3.348

72
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
72

4.582
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
4.582

2.023
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
2.023

85
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
85

1.239
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.239

54
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
54
















Comentează