În total, trei persoane au murit în urma inundaţiilor care au lovit mai multe regiuni din Tunisia în noaptea de sâmbătă spre duminică, a făcut cunoscut duminică pentru AFP purtătorul de cuvânt al Protecţiei Civile, Moez Triaa.
Corpurile celor trei victime, în vârstă de 20, 24 şi 27 de ani, au fost găsite duminică.
La Thala, un oraş din nord-vestul defavorizat al Tunisiei, doi tineri, de 20 şi 27 de ani, au murit după ce maşina lor a luată de ape.
A treia victimă, un tânăr de 24 de ani, a murit la Borj Chakir, o localitate lângă Tunis, a adăugat Moez Triaa.
Tunisia suferă din cauza infrastructurii sale "deteriorate", potrivit unor înalţi responsabili ai statului, cu sisteme de evacuare a apelor înfundate, urbanizare prost structurată şi canalizări revărsate.
În septembrie 2020, şase persoane, printre care trei copii, şi-au pierdut viaţa după ploi torenţiale, iar cel puţin cinci persoane au decedat din aceleaşi motive în 2018.
Inundații puternice în Tunisia. Cel puțin 3 morți până acum
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

5
Grațiat de Trump pentru asaltul asupra Capitoliului, a ajuns închisoare pentru pornografie infantilă - Ce au găst anchetatorii în laptopul lui
5

459
Curge șampania în parlamentul israelian: spânzurarea devine pedeapsă implicită pentru palestinienii din Cisiordania. Reacții dure la nivel internațional
459

9
Maia Sandu face vizite oficiale în Finlanda și Letonia
9

38
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens
38

39
Doi soldaţi ai forţelor de menţinere a păcii ale ONU au fost ucişi în sudul Libanului; Franţa solicită o reuniune a Consiliului de Securitate
39

957
"Cel mai dulce jaf din Europa" a făcut furori pe internet. Nestlé a confirmat incidentul printr-un comunicat neașteptat de savuros
957

33
Activitatea industrială din China își revine după două luni de contracție
33

36
Pentagonul va ţine marţi o conferinţă de presă privind războiul din Iran
36

94
Lupte grele în Liban - Patru militari israelieni au fost uciși în ciocnirile cu Hezbollah
94

2.449
Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Explozii la Ierusalim. Alertă aeriană și în EAU/ Iranul neagă orice negociere cu SUA
2.449

52
Traseul operelor de artă furate - Piața neagră, mafia și negocierile secrete
52

53
Trump se gândeşte să solicite ţărilor arabe o contribuţie la costurile războiului
53

81
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
81
















Comentează