Autorităţile din Afganistan au ridicat miercuri bilanţul la 46 de morţi în mai multe provincii din ţară, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale, în timp ce alte 15 persoane sunt date dispărute, relatează EFE.
"În urma ploilor puternice şi inundaţiilor din ultimele zile, numărul morţilor a crescut la 46; 15 persoane sunt date dispărute, iar alte 6 au fost rănite în mai multe părţi ale ţării", a declarat EFE Tamim Azimi, purtătorul de cuvânt al Autorităţii pentru Gestionarea Dezastrelor.
Printre victime se află numeroase femei şi copii, a precizat Azimi, citat de Agerpres.
Provincia de vest Herat este cea mai afectată de precipitaţii, unde 22 de persoane au murit în urma ploilor care continuă să cadă în mare parte a ţării.
Echipele de salvare continuă operaţiunile în provinciile afectate, a asigurat Azimi, care a subliniat că sute de familii au fost evacuate şi peste o mie de gospodării au fost afectate sau distruse.
Ploile au afectat şi numeroşi agricultori şi fermieri, cu distrugerea a circa 1.620 hectare de culturi şi moartea a 2.500 de animale din grajduri.
În urmă cu câteva zile Departamentul de Meteorologie din Afganistan anunţa ploi puternice şi inundaţii în 15 dintre cele 34 de provincii ale ţării.
Precipitaţiile vor continua să cadă şi joi în cel puţin 23 de provincii, potrivit meteorologilor.
Mai multe părţi ale Afganistanului se confruntă cu inundaţii sezoniere, care afectează gospodăriile, terenurile agricole şi infrastructura publică.
În august 2020, peste 150 de persoane şi-au pierdut viaţa în 13 provincii afgane din cauza viiturilor.
Inundaţii în Afganistan: Bilanţul a crescut la 46 de morţi
Explorează subiectul
Articole Similare

35
Donald Trump amenință că îl va da în judecată pe Jerome Powell și că luna viitoare îi va găsi un înlocuitor
35

339
Pumnul de fier al Washingtonului: armata SUA distruge terminale maritime ale Venezuelei. Trump confirmă atacul
339

317
Situație explozivă în Iran: proteste masive, după prăbușirea dramatică a monedei naționale
317

32
Donald Trump a avertizat că nedezarmarea Hamas va avea consecințe cu adevărat îngrozitoare
32

416
Gestul misterios din portretele de epocă: de ce liderii vremii își ascundeau mâna în vestă
416

29
Guvernul britanic a refuzat să recunoască Somaliland drept stat independent
29

238
VIDEO Trump și Netanyahu, față în față la Mar-a-Lago: negocieri pentru Gaza și semnal de forță trimis către Iran
238

926
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Ucraina are o poziţie diferită faţă de Rusia în ceea ce privește Donbasul
926

595
Noul război rece dintre SUA și Europa: de la aliați la neînțelegeri tot mai contondente pe teme sensibile
595

1.627
Vladimir Putin a format un nou organism de proiectare a puterii soft: are deja o țară în vizor
1.627

42
Beyonce a fost declarată miliardară de Forbes
42

1.467
Negocierile de pace, în pericol? Moscova amenință cu schimbarea poziției după atacul cu drone asupra reședinței lui Putin - Reacția Kievului
1.467

38
Casa Albă confirmă: Trump a avut o discuţie 'pozitivă' la telefon cu Putin, la o zi după întâlnirea de la Mar-a-Lago cu Zelenski
38

















Comentează