Preţurile producţiei industriale (piaţă internă şi piaţă externă) s-au majorat cu 26,8% în luna octombrie faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în condiţiile în care preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu 74,71% în acest interval, conform datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform agerpres.
Faţă de luna septembrie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 6,3%.
Potrivit INS, la nivelul pieţei interne, indicele preţurilor industriale a înregistrat un salt de 8,69% în octombrie faţă de septembrie, respectiv de 32,42% în comparaţie cu luna octombrie a anului trecut.
Totodată, în ceea ce priveşte piaţa externă, majorările de preţuri au fost în octombrie de 2,06% faţă de septembrie şi de 17,47% faţă de octombrie 2020.
Pe marile grupe industriale, în octombrie anul curent faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cele mai importante creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria energetică (+74,71%), industria bunurilor intermediare (+24,13%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,21%), industria bunurilor de capital (+8,91%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,29%).
Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 69,09%; industria extractivă (+60,32%); industria prelucrătoare (+18,24%) şi distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+7,52%).
Cea mai mică creştere a preţurilor în octombrie 2021 faţă de aceeaşi lună a anului anterior a fost înregistrată în activităţile de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor, de 1,38%.
Într-un an de zile, preţurile producţiei în industria energetică au crescut cu aproape 75%
București
11°C
Articole Similare

12
Șantierul Naval Damen Mangalia intră în faliment
12

162
Motiv de mândrie națională: în ce oraș din România se produc pneurile mașinilor de Formula 1
162

513
Experții avertizează: Reducerea accizei la combustibil nu rezolvă colapsul economic spre care mergem. România este pe marginea prăpastiei
513

647
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
647

43
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
43

1.423
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.423

34
Analiza Binance Research: Cum afectează stagflația prețul Bitcoin?
34

16
Bursa de la Bucureşti a închis mixt prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
16

61
ANPIS: Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor şi stimulentele de inserţie, plătite în această săptămână
61

2.362
Ministrul Economiei intervine după concedierea a mii de oameni de la Damen în prag de Paște: Plata salariilor este prioritară
2.362

3.745
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.745

2.015
Avertisment dur privind reducerea accizei la motorină: România ar putea pierde 1 milion de euro pe zi
2.015

51
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
51
















Comentează