O turistă în vârstă de 54 de ani s-a accidentat, duminică după-amiază, pe munte, în zona Creasta Cocoşului, în sprijin pentru preluarea victimei fiind solicitat şi elicopterul SMURD.
Conform datelor publicate pe pagina Salvamont Maramureş, femeia a alunecat şi a suferit un traumatism la piciorul stâng, astfel că nu se mai poate deplasa, notează Agerpres.
Salvatorii montani se îndreaptă către locul incidentului pentru a-i acorda acesteia primul ajutor, urmând să o evacueze folosind o targă şi tehnici de coardă, în condiţiile în care zona este abruptă, iar accesul dificil.
În sprijin pentru preluarea victimei a fost solicitat şi elicopterul SMURD de la Jibou, deoarece evacuarea persoanei accidentate până unde aceasta poate fi preluată de un echipaj medical terestru durează aproape trei ore, arată sursa citată.
Intervenție dificilă a elicopterului SMURD: Turistă rănită, preluată cu targa și coarda, fără aterizare
București
15°C
Articole Similare

8
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
8

849
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
849

1.527
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
1.527

2.324
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.324

39
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
39

111
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
111

45
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
45

2.723
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.723

53
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
53

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.784
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.784

3.120
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
3.120

39
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
39
















Comentează