Anchete interne au fost deschise în mai multe ministere americane, printre care cel al Justiţiei şi al Apărării, pentru a evalua pregătirea şi răspunsul lor la asaltul de la Capitoliu, au anunţat vineri inspectorii lor generali, relatează AFP şi DPA potrivit Agerpres.
Acestea vor încerca să determine care erau informaţiile disponibile la momentul loviturii de forţă, cum au circulat ele între diferite agenţii federale însărcinate cu menţinerea ordinii, şi reacţia lor la evenimentele de pe 6 ianuarie, au menţionat aceştia în comunicate separate.
Inspectorii generali - înalţi funcţionari însărcinaţi să depisteze abuzurile şi disfuncţionalităţile în ministerele în care activează - din departamentele Apărării, Justiţiei, Internelor şi Securităţii Interne au anunţat că îşi vor coordona investigaţiile.
Săptămâna trecută, pe 6 ianuarie, susţinătorii preşedintelui la final de mandat Donald Trump au pătruns cu forţa în Congres şi au pus capăt temporar unei sesiuni comune care urma să certifice victoria preşedintelui ales Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Forţele de ordine au fost foarte criticate după atacul de pe 6 ianuarie asupra Congresului, în timpul căruia susţinătorii lui Trump au putut pătrunde cu uşurinţă în clădire, unde au produs haos timp de mai multe ore.
Asaltul asupra Capitoliului s-a soldat cu moartea a cinci persoane şi a forţat mai mulţi parlamentari să se ascundă.
Poliţia federală, poliţia Capitoliului, Garda Naţională, poliţia Parcurilor, sunt doar câteva dintre entităţile în privinţa cărora au apărut întrebări. Printre acestea se află şi întrebarea dacă au existat informaţii pe care FBI ar fi putut să le transmită partenerilor, precum şi aceea privind lentoarea cu care Pentagonul a desfăşurat la faţa locului soldaţii Gărzii Naţionale.
Inspectorul general al Departamentul Justiţiei, Michael Horowitz, a precizat că va încerca să determine dacă "protocoalele, politicile şi procedurile în vigoare" în acest minister care supervizează FBI "au afectat capacitatea agenţiilor sale de a se pregăti şi a răspunde de manieră eficientă" la aceste evenimente.
Omologul său de la Departamentul Apărării va încerca, la rândul lui, să stabilească ce i s-a cerut Pentagonului şi modul în care a răspuns. Şeful demisionar al poliţiei Capitoliului a acuzat un înalt gradat că a ignorat apelurile sale la trimiterea de întăriri în minutele de după invadarea Congresului de către protestatari.
Donald Trump a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor în această săptămână pentru rolul său în incitarea violenţelor, devenind primul preşedinte din istorie vizat de două ori de o procedură de impeachment. El urmează să treacă acum printr-un proces care-i va stabili responsabilitatea în cadrul Senatului.
Donald Trump îşi încheie mandatul în cinci zile, când va fi învestit în funcţie Joe Biden.
Insurecția de la Capitoliu - Autoritățile americane deschid anchete în mai multe ministere
București
9°C
Articole Similare

209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
209

470
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
470

456
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
456

15
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
15

2.631
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
2.631

2.509
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.509

89
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
89

2.126
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.126

3.425
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.425

48
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
48

1.567
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.567

3.719
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.719

57
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
57
















Comentează