Insulele de joasă altitudine din Oceanul Pacific ar putea reacţiona la schimbările climatice modificându-şi forma, în loc să se scufunde, potrivit rezultatelor unui studiu recent ce par să contrazică îngrijorările actuale, relatează marţi AFP potrivit Agerpres.
State insulare, cum ar fi Tuvalu, Tokelau sau Kiribati, nu depăşesc nivelul mării decât cu câţiva metri. Acestea sunt considerate cele mai vulnerabile la efectele încălzirii globale, iar locuitorii lor se tem că vor fi nevoiţi să îşi părăsească domiciliile din cauza nivelului în creştere al apelor.
Însă, conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă neozeelandezi, britanici şi canadieni, aceste insule ''reacţionează în manieră morfodinamică'' la mediu, deoarece sunt constituite din schelete ale organismelor coralifere minuscule mai degrabă decât din rocă solidă.
Potrivit cercetătorilor, acest tip de insulă se transformă treptat în plaje, ceea ce ar putea avea un impact semnificativ asupra strategiei privind schimbările climatice în ţările vizate.
Murray Ford, coautor al studiului şi cercetător la Universitatea din Auckland, a declarat că aceste insule sunt mai rezistente decât se credea anterior. "Repercusiunile asupra diferitelor insule variază. În timp ce unele zonele devin de nelocuit, altele se vor adapta la creşterea nivelului apelor", a afirmat el într-un comunicat.
"Va fi de datoria guvernelor şi a populaţiilor să decidă ce strategie vor adopta, însă estimăm că acest studiu evidenţiază faptul că natura este un model de adaptare, iar populaţiile insulare ar putea să se adapteze la rândul lor", a adăugat Ford.
Studiul a fost publicat săptămâna aceasta în Geological Society of America.
Cercetătorii au creat o machetă la scara 1/50 a insulei Fatato din arhipelagul Tuvalu şi un mecanism de simulare a valurilor pentru a testa impactul creşterii nivelului apelor şi a furtunilor provocate de schimbările climatice. Ei au descoperit că punctul cel mai înalt al insulei a câştigat în altitudine în timp ce masa terestră s-a deplasat pe reciful coralifer subiacent.
"Aceste date ilustrează necesitatea încorporării urgente a dinamicii morfologice insulare în proiecţiilor privind riscurile viitoare asociate inundaţiilor în insulele coralifere", notează autorii studiului.
Aceeaşi echipă de cercetători a publicat în 2018 un studiu referitor la Tuvalu, potrivit căruia arhipelagul este pe cale să-şi mărească teritoriul. Între 1971 şi 2014, suprafaţa terestră a celor nouă atoli ai săi şi 101 insule a crescut cu 2,9%.
Forumul insulelor din Pacific va organiza luna următoare reuniunea anuală, în Tuvalu, iar schimbările climatice urmează să figureze pe prima poziţie a agendei evenimentului.
Forumul insulelor din Pacific este o organizaţie interguvernamentală alcătuită din state independente precum şi din state care se autoguvernează, a cărei misiune este de a asigura punerea în aplicare efectivă a deciziilor liderilor în beneficiul locuitorilor din această zonă a Pacificului
Insulele de joasă altitudine din Oceanul Pacific ar putea reacţiona la schimbările climatice modificându-şi forma
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

3
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
3

280
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
280

694
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
694

20
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
20

769
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
769

49
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
49

129
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
129

73
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
73

17
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
17

37
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
37

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

1.974
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.974

63
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
63
















Comentează