Desfiinţarea instanţelor militare se impune din cauză că judecătorii militari nu îndeplinesc garanţiile de independenţă şi imparţialitate, potrivit concluziilor unui raport întocmit de un grup de lucru din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Un alt motiv pentru care se consideră necesară desfiinţarea instanţelor militare este activitatea foarte redusă, care implică resurse bugetare inutile, pentru eficientizarea activităţii sistemului judiciar propunându-se ca schemele de personal să fie transferate instanţelor civile, mult mai încărcate decât cele militare.
"Concluzia justă, care nu dă loc la echivocuri, este cea a desfiinţării instanţelor militare ca fiind inadecvate actualului sistem judiciar. (...) Desfiinţarea instanţelor militare este singura soluţie ce dă satisfacţie atât eficienţei activităţii sistemului de justiţie, cât şi asigurării tuturor garanţiilor de independenţă şi imparţialitate ale instanţelor şi judecătorilor din România", se arată în raportul care analizează impactul noilor coduri - Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală.
Grupul de lucru va propune CSM să sesizeze iniţiatorul legislativ, respectiv Ministerul Justiţiei, în vederea desfiinţării instanţelor militare şi alocării posturilor de judecători şi personal auxiliar instanţelor care urmează să preia activitatea actualelor instanţe militare, dar şi instanţelor foarte încărcate cu activitate.
Printre argumentele aduse în sprijinul acestei propuneri se numără ideea de eficienţă a activităţii instanţelor, care a fost corelată adoptării noilor coduri, în prezent existând diferenţe foarte mari între volumul de muncă de la cele militare şi cele civile.
"Spre exemplu, în anul 2014 încărcătura cu dosare pe un judecător militar la tribunalele militare a fost de 46 de dosare (în condiţiile în care 50% din aceste cauze au fost pe legea penală mai favorabilă, situaţie tranzitorie ce nu va mai fi întâlnită în perioada următoare), în timp ce la tribunalele civile încărcătura a fost cu mult superioară, de 918 dosare pe judecător, iar în timp ce la Curtea Militară de Apel s-a înregistrat un număr de 70 dosare pe un judecător militar (aceeaşi observaţie ca la tribunalele militare legată de legea penală mai favorabilă), la curţile de apel civile încărcătura de dosare a fost de 945 dosare pe un judecător", se precizează în raport.
Existenţa instanţelor militare este apreciată ca fiind "mai degrabă o moştenire a sistemului dictatorial comunist decât o realitate necesară actualului context social, economic şi politic", în condiţiile în care după 1990 au fost demilitarizate o serie de categorii profesionale, un exemplu în acest sens fiind poliţiştii.
Un alt argument se referă la îndoielile în ce priveşte "existenţa deplină, constituţională, a garanţiilor de independenţă şi imparţialitate ale instanţelor militare".
"Faptul că judecătorii militari au un statut hibrid, aparţinând prin cariera profesională de sistemul de justiţie, dar în ce priveşte cariera militară aparţinând de Ministerul Apărării Naţionale. Nu e asigurată pe deplin, în lipsa unor plase de protecţii adecvate, garanţia de independenţă a judecătorilor militari, din moment ce promovarea în grade militare, cu consecinţe materiale evidente (creşteri salariale), este făcută de Ministerul Apărării Naţionale, în condiţiile prevăzute de Regulamentul comun al CSM şi Ministerul Apărării Naţionale, însă potrivit Legii nr. 80/1995 privind statul cadrelor militare. Pentru înaintarea în grad militar, conform acestei legi, este necesară o evaluare pe baza unor calificative care se acordă de comisii formate din militari, deci persoane şi structuri din afara sistemului de justiţie", se precizează în raport.
Rolul comisiei care a întocmit raportul a fost de a analiza impactului noilor coduri asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, apoi să înainteze CSM recomandări în vederea eficientizării şi îmbunătăţirii activităţii instanţelor şi parchetelor.
Analiza a fost realizată pe cinci paliere (obiective), legate între ele. Obiectivele cuprind un istoric anterior intrării în vigoare a noilor coduri, un istoric după intrarea în vigoare, o analiză a datelor statistice şi a dinamicii activităţii instanţelor şi parchetelor în raport cu perioada de trecere de la vechile coduri la noile coduri, infrastructura şi concluziile/recomandările grupului de lucru. AGERPRES
Instanțele Militare pe cale să fie desființate
Explorează subiectul
Articole Similare

1.901
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
1.901

497
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
497

1.616
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.616

1.760
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.760

1.706
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.706

3.403
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.403

1.733
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.733

677
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
677

768
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
768

1.185
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.185

2.095
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.095

565
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
565

1.296
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.296

















Comentează