Inspecţia Naţională a Apelor din cadrul Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) a aplicat amenzi în valoare de 2,76 milioane de lei pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale şi a înaintat două plângeri penale în cadrul a 155 de controale mixte, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Sancţiunile au vizat exploatarea agregatelor minerale desfăşurate în afara perimetrului autorizat sau fără acte de reglementare.
Acţiunile au început în luna mai şi sunt derulate în baza protocolului încheiat între Inspecţia Naţională a Apelor din cadrul ANAR, Garda Naţională de Mediu şi Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Din totalul amenzilor, în judeţul Maramureş au fost aplicate, în trei zile, 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 670.000 de lei. Acţiunile au fost rezultatul a 31 de controale derulate de 16 inspectori şi 6 topografi din cadrul A.N. Apele Române, împreună cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Maramureş şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş- Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Exploatarea ilegală a agregatelor minerale în albie are impact negativ asupra activităţii de gospodărire a apelor, întrucât pune în pericol stabilitatea malurilor. În plus, crearea depozitelor de nisip, pietriş şi pământ în albie poate bloca secţiunile de scurgere a apelor provocând creşteri artificiale de niveluri.
Acţiunile vor continua până la sfârşitul anului şi vor viza agenţii economici la nivel naţional care desfăşoară activităţi de exploatare a agregatelor minerale.
Inspecţia Naţională a Apelor a aplicat amenzi de peste 2,5 milioane de lei pentru exploatarea ilegală a agregatelor minerale
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.227
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.227

27
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
27

2.179
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.179

4.232
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.232

109
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
109

2.530
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.530

90
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
90

54
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
54

4.298
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
4.298

69
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
69

83
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
83

9.434
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
9.434

43
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
43
















Comentează