Înscrierile pentru ediţia a IV-a a programului Bursele ANIS de susţinere a cadrelor didactice universitare vor avea loc în perioada 1 - 18 septembrie, a anunţat, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES, Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii.
"Programul îşi propune susţinerea cadrelor didactice tinere în integrarea unor tehnologii noi şi a unor metode inovative de predare în programa universitară, precum şi introducerea de cursuri de tehnologie în facultăţi non-IT. Cu acoperire naţională şi burse de câte 5.000 de euro per proiect selectat, programul Bursele ANIS se adresează deopotrivă lectorilor şi asistenţilor universitari. Intervalul de depunere a proiectelor este 1-18 septembrie. Programul Bursele ANIS, lansat în urmă cu patru ani la iniţiativa asociaţiei, se adresează cadrelor didactice tinere care propun în curricula universitară tehnologii noi şi metode inovative de predare. Astfel, lectorii universitari trebuie să introducă un nou curs în anul universitar 2021/2022, să actualizeze un curs existent sau să introducă metode inovative de predare, iar asistenţii universitari pot propune soluţii pentru actualizarea laboratorului, cu acordul cadrului didactic titular. Pentru a fi eligibili, participanţii trebuie să aibă până în 40 de ani", se menţionează în comunicat.
Conform iniţiatorilor programului, în acesta an, cursurile propuse de cadrele didactice trebuie să se încadreze în domeniile: Big Data, Cyber Security, Inteligenţa Artificială, Machine Learning, FinTech, HealthTech, Blockchain, Tech for All. Candidaţii vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, ulterior, cei selectaţi vor avea un interviu cu membrii comitetului de evaluare.
Primele trei ediţii ale programului au fost sprijinite financiar de către următoarele companii: Adobe, Atos, Bitdefender, Deutsche Bank, Cornerstone Technologies, eMag, Endava, Enea, Huawei, Microsoft, Qualitance, Softbinator Technologies, Softelligence Engineering şi Wipro.
Valoarea burselor acordate până în prezent se ridică la 165.000 de euro, iar numărul proiectelor înscrise a fost de 98.
Potrivit sursei citate, per total, au fost acordate 33 burse şi graţie proiectului s-au conturat trei colaborări între companii şi mediul academic, pe proiecte de cercetare.
ANIS menţionează că, la primele trei ediţii ale programului de burse, au fost selectate proiecte depuse de către cadre didactice din cele mai mari centre universitare din România, respectiv: universităţile "Politehnica" din Bucureşti şi Timişoara, ASE, UNATC din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, universităţile "Al. I. Cuza" şi "Gheorghe Asachi" din Iaşi, "Transilvania" din Braşov, "Tehnică" şi "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca şi Universitatea Bucureşti.
Înfiinţată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
În cadrul ANIS sunt 140 de membri, atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, şi peste 41.000 de angajaţi.
Cifra de afaceri generată de aceste companii se ridică la peste 3,6 miliarde de euro.
Înscrierile pentru ediţia a IV-a a programului Bursele ANIS de susţinere a cadrelor didactice universitare vor avea loc în perioada 1 - 18 septembrie
București
9°C
Articole Similare

165
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
165

995
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
995

904
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
904

536
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
536

34
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
34

31
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
31

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

23
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
23

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

23
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
23

3.257
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.257

5.708
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.708
















Comentează