Un adevărat scandal politic a izbucnit după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică. După ce fostul premier Marcel Ciolacu a lansat acuzații dure potrivit cărora datele privind situația economică din 2024 au fost manipulate, INS a reacționat.
Premierul Ilie Bolojan a criticat dur modul în care a fost gestionat bugetul în 2024
Premierul Ilie Bolojan a criticat dur modul în care a fost gestionat bugetul în 2024. În acest context, INS a venit cu noi date privind 2024, anunțând că și atunci țara noastră a fost în recesiune tehnică.
Fostul premier Marcel Ciolacu a transmis că datele au fost “coafate”, la o eventuală intervenție a lui Ilie Bolojan.
Cum răspunde Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică, a respins, pe Antena 3 CNN, acuzațiile lansate de Marcel Ciolacu, precizând că revizuirile datelor sunt firești, pe baza unui calcul făcut de o aplicație folosită și de celelalte state ale UE.
“Nu e vorba de niciun fel de coafare. Revizuirile sunt o procedură firească, face parte din sistemul statistic, face parte din procedura pe care o folosesc toate țările din sistemul statistic european.
Aplicația care realizează într-un mod automat revizuirea este o aplicație folosită de toate țările UE, se numește Demetra și ea intervine ori de câte ori apare o dată, o nouă informație în seria statistică. Atunci când apare o informație nouă se face o revizuire care are efecte și asupra trecutului. Pare puțin straniu dar așa este realitatea”, a spus oficialul INS.
Vladimir Alexandrescu a subliniat că noile date au scos în evidență faptul că două trimestre din 2024 au înregistrat scăderi economice de 0,4%
Vladimir Alexandrescu a subliniat că noile date au scos în evidență faptul că două trimestre din 2024 au înregistrat scăderi economice de 0,4%: “Aceste revizuiri care se fac pentru trecut nu modifică valorile brute, deci valorile înregistrate din punct de vedere brut, este vorba doar de valorile sezoniere.
Pe total în 2024 am avut o creștere, după cum avem și în 2025, dar pentru două trimestre din 2024, așa cum a reieșit în urma acestei revizuiri a fost o scădere de 0,4% și în trimestrul întâi și în trimestrul al doilea din 2024”.
INS nu face niciodată previziuni privind datele viitoare, a mai precizat Vladimir Alexandrescu, întrebat dacă există date privind situația economică din 2026: “Un singur domeniu este exceptat, acela al proiecțiilor de populație unde facem proiecții pe mulți ani înainte. Nu putem face previziuni despre trimestru întâi din 2026”.





























Comentează