InfoCons marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor şi lansează o strategie pentru creşterea încrederii în produsele sigure

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 15-03-2026 14:17

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Asociaţia InfoCons marchează duminică Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor şi anunţă lansarea Strategiei pentru Creşterea Încrederii în Produsele Sigure la nivel European.

Potrivit organizaţiei, data de 15 martie marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, o zi dedicată conştientizării drepturilor fundamentale ale consumatorilor şi promovării unei pieţe mai sigure, transparente şi echitabile pentru toţi.

Conform InfoCons, în fiecare an, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor aduce în prim-plan o temă de interes major pentru consumatori. Tema anului 2026 este "Produse sigure pentru consumatori încrezători" şi subliniază importanţa siguranţei produselor ca element esenţial pentru protejarea sănătăţii şi securităţii consumatorilor, dar şi pentru consolidarea încrederii în piaţă, prin unica soluţie aflată la îndemâna consumatorilor, a agenţilor economici şi a instituţiilor publice - Aplicaţia InfoCons, umbrelă pentru notificările de alerte şi riscuri de neconformitate din toate ţările membre ale Uniunii Europene şi Turcia.

InfoCons lansează Strategia Naţională pentru Creşterea Încrederii Consumatorilor în Piaţa de Produse Sigure şi Conform

Cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, InfoCons lansează Strategia Naţională pentru Creşterea Încrederii Consumatorilor în Piaţa de Produse Sigure şi Conforme şi dă startul campaniei naţionale "Stop Produselor Neconforme şi Periculoase!", iniţiative dedicate informării şi responsabilizării tuturor actorilor implicaţi în piaţa de consum.

InfoCons, alături de organizaţiile de protecţie a consumatorilor din întreaga lume, prin Consumers International, pune accent pe siguranţa produselor ca element-cheie în garantarea încrederii consumatorilor în procesul de achiziţie. Această temă se află printre priorităţile constante ale InfoCons, care susţine informarea corectă, completă şi accesibilă a consumatorilor, astfel încât aceştia să poată face alegeri în cunoştinţă de cauză, cât şi transparenţa în achiziţiile personale, publice şi instituţionale.

În acelaşi timp, implicarea activă a cetăţenilor în calitatea lor de consumatori este esenţială pentru funcţionarea unei pieţe sigure. Fiecare consumator are un rol important nu doar în calitate de cumpărător, ci şi ca participant activ la identificarea şi semnalarea produselor neconforme sau periculoase, contribuind astfel la protejarea întregii comunităţi.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor este marcată anual pe 15 martie, fiind o iniţiativă globală dedicată promovării drepturilor consumatorilor.

Această dată a fost aleasă în memoria discursului istoric susţinut la 15 martie 1962 de către Preşedintele Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy, în faţa Congresului SUA. În acel discurs au fost enunţate pentru prima dată drepturile fundamentale ale consumatorilor: Dreptul la Siguranţă, Dreptul la Informare, Dreptul de a Alege şi Dreptul de a fi Ascultat, principii care stau la baza mişcării moderne de protecţie a consumatorilor la nivel global, dar sunt şi Drepturi Fundamentale ale Omului.

Organizaţia menţionează că Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor reprezintă un moment important pentru reafirmarea acestor drepturi şi pentru promovarea unei pieţe mai sigure şi mai responsabile pentru toţi consumatorii.

Google News
Comentează
București
Temperatură13°C
Variabil
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri